Manchester United are nevoie de bani, iar două nume importante ar putea pleca în această vară

Manchester United face toate eforturile pentru a se întări în această vară, dar bugetul "diavolilor" a fost serios afectat în ultima vreme, astfel că echipa de pe Old Traffor ar putea să și renunțe la o serie de jucători pentru a echilibra balanța financiară.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Manchester United vrea să lupte la titlu în noul sezon din Premier League, iar pentru asta oficialii clubului vor să-i întărească echipa lui Solskjaer. Principala țintă este Jadon Sancho, iar transferul internaționalului englez de la Borussia Dortmund este aproape perfectat.
Costul va fi unul semnificativ, în jur de 80 de milioane de €, iar United mai are ca obiectiv aducerea unui fundaș central de valoare, dar și a unui mijlocaș central. Pentru realizarea acestor mutări, United are nevoie de bani, iar șefii "diavolilor" nu au ascuns faptul că aproape orice jucător are un preț și ar putea fi vândut în această perioadă de mercato.

Manchester United, dispusă să-i vândă pe Van De Beek și Martial

Jurnaliștii de la Daily Mail scriu că Donny Van De Beek și Anthony Martial sunt printre jucătorii care ar putea fi sacrificați, în caz că vor exista oferte concludente pe numele lor. Oldanezul a ajuns în vara trecută pe Old Trafford, dar evoluțiile sale nu au convins.
Mijlocașul a jucat foarte puțin și a fost aspru criticat de specialiști pentru prestațiile sale. United ar vrea să se descotorească de el, dar sursa citată notează Van De Beek nu vrea să plece și este hotărât să lupte pentru un loc de titular.
De asemenea, Martial are șanse mici să fie printre primele opțiuni ale lui Solskjaer în noul sezon. Francezul a marcat doar 7 goluri în stagiunea precedentă și nu a mai jucat din martie, astfel că nu ar fi o pierdere prea mare pentru United dacă ar pleca, ci mai degrabă un câștig, dacă s-ar obține o sumă considerabilă în schimbul său.
Pe lângă cei doi jucători amintiți, United este dispusă să-i cedeze definitiv pe Andreas Pereira și Diogo Dalot, care anul trecut au fost împrumutați la Lazio, respectiv Milan.
Deocamdată nu s-a luat o decizie în privința lui Jesse Lingard, jucător care a explodat după împrumutul la West Ham United, dar cel mai probabil nici acesta nu va fi păstrat în lotul lui Solskjaer pentru sezonu viitor.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo