Eurosport
Marco Rus, juniorul român care joacă la Southampton! "O să dau totul să ajung la naționala mare!"
De
Publicat 29/10/2019 la 10:55 GMT+2
Marco Rus are 16 ani și a debutat pentru România U17 la meciul cu Rusia din preliminariile Campionatului European. Marco joacă pe postul de atacant pentru academia lui Southampton, la care a ajuns în această vară.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Născut în Florești, juniorul român a început să joace fotbal pe când avea numai cinci ani. Primul său club a fost CFR Cluj, de care s-a despărțit în 2012, în urma unei oferte de la Academia lui Yeovil Town, din Anglia. Acolo a făcut cunoștință cu fotbalul englezesc și cu oameni care pun pasiune în ceea ce fac. La fel de pasionat este și Marco, care are planuri mari și ambițioase în ceea ce privește viitorul său. În această vară, puștiul a ajuns la academia lui Southampton, unde colegii, antrenorii și stilul de antrenament l-au cucerit din prima zi.
Între meciurile de calificare ale naționalei U17, Eurosport a vorbit cu Marco despre cum este să joace în Anglia și despre viitorul său la echipa națională:
Este foarte frumos și sunt mândru să fac parte din acest fotbal minunat! Eu consider că este cel mai spectaculos fotbal din lume.
Prin calitatea constantă de joc, determinarea jucătorilor din timpul meciurilor și dorința lor să câștige fiecare partidă. Pasiunea oamenilor contribuie foarte mult la tot ce înseamnă fotbalul din Anglia.
Implicarea antrenorilor în pregătirea jucătorilor, stilul de joc impus de aceștia și baza spectaculoasă de antrenament.
Ma înțeleg foarte bine cu toată lumea și îmi place că sunt alături de mine, indiferent de problemă.
Marco: "Sper să calc pe urmele lui Florin Gardoș!"
Sper ca în următorii ani să ajung la echipa mare a lui Southampton. Chiar îmi doresc să joc în Premier League și mi-ar plăcea foarte mult să calc pe urmele lui Florin Gardoș.
Clubul meu favorit este chiar Southampton. Îmi place foarte mult stilul lor de joc al echipei și al antrenorului. Deocamdată nu mă gândesc prea departe în viitor și mă concentrez doar să ajung la echipa mare.
E foarte greu să aleg unul singur! Sunt mulți antrenori din Premier League pe care îi apreciez foarte mult, în special pe Ralph Hassenhuttl, antrenorul lui Southampton. Dar, ca orice copil care visează să ajungă fotbalist, aș vrea să-l am într-o bună zi pe Pep Guardiola pe bancă.
Marco: "O să dau totul să ajung la naționala mare!"
Aș vrea s-o văd chiar pe Southampton cum ridică trofeul de campioană în Premier League, chiar dacă este aproape imposibil.
De la națională îmi place stilul lui Ianis Hagi. Are mult potențial și poate schimba imediat soarta unei partide. La nivel mondial, îl apreciez foarte mult pe Leo Messi. Motivul este simplu: face ce vrea și când vrea pe teren.
M-am simțit mândru și onorat să joc pentru România. Este un sentiment incredibil să îmbraci tricoul naționalei.
Eu așa sper! O să dau totul la antrenamente și pe teren ca să mă vedeți acolo!
România U17 se află în grupă cu Elveția U17, Rusia U17 și San Marino U17. Ca să prindă un loc în al doilea tur al preliminariilor de la Campionatul European din 2020, "tricolorii" trebuie să câștige ultimul meci cu San Marino, programat mâine (ora 18:00).
Iată situația din grupa României:
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo