Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

OFICIAL! Când va primi Liverpool trofeul pentru campioana Premier League

Irina Aldea

Actualizat 03/07/2020 la 21:35 GMT+3

Liverpool a câștigat titlul pentru prima oară în ultimii 30 de ani, iar azi avem și confirmarea zilei în care băieții lui Klopp vor ridica deasupra capului trofeul destinat campioanei Premier League.

Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Cea mai lungă așteptare a luat sfârșit cu exact o săptămână în urmă. Agonie. Furie. Tristețe. Speranțe. Resemnare. Fanii lui Liverpool au trecut prin toate aceste stări și multe altele în ultimii 30 de ani în așteptarea titului care parcă se încăpățâna să nu mai vină și pe Anfield. Până când a venit un anume german, cu șapcă și ochelari și nimic n-a mai fost la fel.
Liverpool a ajuns la acest titlu printr-un asalt încontinuu, aproape fără pauză, asupra celorlalte echipe. Dominația echipei din acest sezon nu poate fi contestată de nimeni. Nici măcar pandemia de coronavirus nu i-a putut opri. Dacă aștepți 30 de ani pentru un titlu, ar fi bine să fie unul convingător. Iar acesta este cu siguranță unul convingător. Probabil printre cele mai dominante echipe din istoria Premier League.

Când va primi Liverpool trofeul pentru campioana Premier League

Ziua în care îl vom vedea pe Jordan Henderson ridicând trofeul deasupra capului a fost anunțată în mod oficial astăzi, chiar de Cormorani, pe rețelele de socializare. Băieții lui Klopp se vor bucura de cel de-al 19-lea titlu al lui Liverpool pe 22 iulie, atunci când vor primi pe Anfield vizita rivalilor de la Chelsea, ultimul meci de pe teren propriu din acest sezon competițional. De la ora 22.15, meciul dintre Liverpool și Chelsea, la fel ca ceremonia de premiere, vor putea fi urmărite în direct pe Eurosport 1.
Meciul cu Chelsea ar fi trebuit să aibă loc pe 18 iulie, însă Albaștrii vor evolua în semifinalele Cupei Angliei pe 19 iulie, împotriva lui Man United, astfel că duelul a fost amânat cu patru zile. Ziua de 22 iulie va marca 11,040 zile de când Liverpool a câștigat pentru ultima data titlul în Premier League, în 1990.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo