Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul jucător care pleacă de la Arsenal. Napoli pregătește transferul în ianuarie

Cosmin Cioboata

Publicat 16/12/2019 la 17:16 GMT+2

Lucas Torreira, mijlocașul "tunarilor" adus în 2018 de la Sampdoria, s-ar putea întoarce înapoi în Serie A, la Napoli.

torreira out

Credit imagine: Getty Images

Presa italiană susține că Napoli dorește să-l transfere pe mijlocașul lui Arsenal în următoarea perioadă de transferuri, din luna ianuarie. Potrivit Gazzetta dello Sport, echipa lui Gennaro Gattuso, aflată pe locul 8 în Serie A, îi pregătește urguayanului o ofertă de 30 de milioane de euro.
Dacă cele două cluburi se vor înțelege asupra uruguayanului, Napoli îl va aduce pe Torreira sub formă de împrumut pe 18 luni, în schimbul sumei de 3 milioane de euro. Apoi, dacă vor dori să-l cumpere definitiv, oficialii napoletani vor fi nevoiți să scoată din buzunar încă 27 de milioane de euro.
torreira out

"Este un an greu pentru Arsenal"

Agentul lui Torreira a recunoscut că jucătorul nu trece printr-o perioadă foarte bună pe Emirates și dă vina pe forma slabă a întregii echipe:
"Torreira nu este fericit în aceste momente, noul sistem de joc nu îl avantajează. Acest lucru este valabil pentru toți jucătorii, nu numai pentru el. Este un an greu pentru Arsenal, asta e clar. Sincer, nu cred că Arsenal vrea să scape de el. În orice caz, trebuie să respectăm deciziile antrenorului și vom vedea ce se va întâmpla în viitor.", a spus Pablo Bentacur pentru Radio Marteof.
torreira out

Concurență acerbă pe postul lui Torreira

Venit pe Emirates în vara lui 2018, în schimbul sumei de 28,65 milioane de euro, Torreira s-a integrat destul de greu în formația pregătită de Freddie Ljungberg. Chiar dacă a bifat 60 de apariții în sezonul anterior sub comanda lui Unai Emery, jocul mijlocașului defensiv nu s-a ridicat la așteptările oficialilor și suporterilor "tunari". Torreira are parte de o concurență acerbă în acest moment la Arsenal. Granit Xhaka, Dani Ceballos și Matteo Guendouzi sunt ceilalți trei jucători care se luptă pentru postul de titular la mijlocul terenului.
Arsenal trece printr-o perioadă extrem de dificilă în Premier League. După 17 etape, formația londoneză se află abia pe locul 9, la 13 puncte în spatele podiumului. "Tunarii" și-au aflat astăzi viitorul adversar din "16-imile" Europa League: Olympiacos. Meciul tur se va disputa în Grecia, pe 20 februarie, în timp ce returul va fi peste o săptămână, pe Emirates.
Premier League este transmis în exclusivitate în România de Eurosport. Emisiunea Premier League Show, produsă de către Eurosport România, are loc în fiecare sâmbătă și duminică înaintea partidelor din Premier League.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo