Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Primul jucător la care renunţă Tuchel! Pleacă la o rivală, pentru o sumă record

Cristian Mihală

Publicat 29/04/2021 la 13:09 GMT+3

Tammy Abraham este în cărţi pentru un transfer la West Ham, marea surpriză din acest sezon de Premier League. Momentan Chelsea cere un preţ extrem de piperat pentru vârf, dar sunt şanse mari să se ajungă la un numitor comun.

Tammy Abraham of Chelsea celebrates scoring his teams first goal with teammates during the Premier League match between Southampton FC and Chelsea FC at St Mary's Stadium on October 06, 2019 in Southampton, United Kingdom

Credit imagine: Getty Images

Cu 15 goluri şi 6 assisturi sezonul trecut, Tammy Abraham era văzut drept o soluţie de lux pentru finalurile de meci, odată cu transferul lui Werner, de la Leipzig. Lampard a mizat destul de mult pe atacant, care a reuşit să înscrie 6 goluri în campionat, în prima parte a stagiunii.
Din runda a 19-a, Tammy nu a jucat niciodată mai mult de o repriză, Tuchel preferând să joace cu Havertz vârf fals în momentele în care nu l-a titularizat pe Werner.
Ca atare, atacantul e disperat să plece de pe Stamford Bridge, iar de el s-a interesat West Ham United, marea surpriză a actualei ediţii de Premier League. Trupa lui Moyes se luptă în continuare pentru un loc de Champions League, chiar dacă nu are vreun atacant în lot. Deocamdată preţul cerut de londonezi e prea mare - 40 de milioane de lire -, însă e foarte probabil ca părţile să ajungă la un numitor comun.
https://twitter.com/DeadlineDayLive/status/1387432890347163651

De ce i-a fixat un preţ atât de ridicat Chelsea lui Tammy Abraham

Chelsea i-a fixat acest preţ prohibitiv lui Tammy Abraham pentru că acesta e încă foarte tânăr (23 de ani) şi poate creşte mult, dar şi pentru că West Ham are neapărat nevoie de întăriri în ofensivă. În iarnă, "ciocănarii" l-au vândut la Ajax pe Sebastian Haller, iar Moyes a trebuit să joace cu Antonio în rol de "9" fals. Acesta însă se accidentează foarte des, iar în ultimele runde stff-ul tehnic a încercat un 3-4-1-2, cu Lingard şi Bowen în rolul de vârfuri.
E de aşteptat ca formaţia patronată de Abramovich să fie ceva mai flexibilă şi să lase din pretenţiile iniţiale, în contextul în care Abraham nu intră deloc în planurile lui Tuchel, iar clubul are nevoie de bani pentru aducerea unui alt atacant. Proprietarul rus de pe Stamford Bridge l-a vrut neapărat pe Haaland, dar acum pare că face tot posibilul să îl "repatrieze" pe Lukaku, după ce transferul norvegianului a devenit o pistă înfundată.
40 de milioane de lire a plătit West Ham pentru Haller, cel mai scump transfer din istoria sa. Dacă îl va achiziţiona pe Tammy pentru aceeaşi sumă, englezul va deţine titlul de cel mai scump jucător din istoria "ciocănarilor", la egalitate cu actualul atacant al lui Ajax.
Programul Premier League 1-2 mai
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo