Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Reconstruiește Klopp pe Liverpool? Anunțul făcut de tehnicianul german

Cristian Mihală

Publicat 27/02/2021 la 14:42 GMT+2

Liverpool trece printr-o perioadă extrem de nefastă, pe plan intern. Echipa lui Klopp se află pe locul 6, iar lupta la titlu pare că s-a încheiat prematur. ''Cormoranii'' au 4 înfrângeri consecutive în campionat şi riscă să rateze locurile care duc în Champions League. Campioana de anul trecut se află la 19 puncte de liderul City.

Jürgen Klopp vom FC Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Romeo Ene

Klopp nu își dorește o reconstrucție la Liverpool

Managerul lui Liverpool, Jurgen Klopp, insistă că nu este necesară o remaniere a întregului lot în această vară, în ciuda unui parcurs foarte slab pe plan intern, în acest sezon.
După ce a câştigat primul titlu după 30 de ani, Liverpool dezamăgeşte în acest sezon, fiind doar pe locul 6, în pericol de a rata accesul în grupele Ligii Campionilor, în sezonul următor. În ciuda formei prin care trec ''The Reds'', Klopp a subliniat faptul că echipa sa a fost decimată de accidentări, neputându-se baza pe jucători precum Van Dijk şi Joe Gomez, ca o explicaţie pentru parcursul echipei.
''Reconstrucţie? Nu. Nu cred că este timpul pentru o reconstrucţie masivă, aşa cum am citit în presă: plecarea a 6 sau 7 jucători şi transferuri multe. Echipa din acest an nu a avut şansa să joace împreună, cu adevărat. Cred că ar avea sens să ne gândim la acest aspect, dar, bineînţeles că vor fi schimbări.Trebuie să reacţionăm la situaţia actuală, dar, în acelaşi timp, trebuie să ne gândim la viitor. Nu sunt sigur că putem face toate astea vara, dar asta vom încerca.'', a declarat germanul, prin intermediul The Times.
Liverpool are 4 jucători ale căror contracte expiră în această vară, cel mai important fiind mijlocaşul Georginio Wijnaldum, pentru care şi-a manifestat interesul Barcelona în ultimul an.

O eventuală ratare a Champions League, dezastru pentru Liverpool

Davies și Ozan Kabak au fost jucătorii transferaţi în apărare, pentru a suplini pierderile lui Van Dijk, Gomez, Matip şi Fabinho, dar aceştia nu vor mai fi utilizaţi în momentul în care aceştia vor reveni, după accidentări.
Contractul portarului Adrian expiră la sfârşitul lunii iunie. Între timp, James Milner și Caoimhin Kelleher mai au încă un an contract cu Liverpool.
Dacă nu se va califica în grupele Ligii Campionilor în sezonul viitor, Liverpool nu va mai fi atât de atractivă pentru unii jucători, pe piaţa transferurilor. Pe lângă refuzul jucătorilor, ''cormoranii'' ar suferi şi pe parte financiară.
O calificare în grupele UEFA Champions League este remunerată cu aproximativ 30 de milioane de lire sterline, ceea ce ar putea aduce un plus financiar semnificativ, asta deoarece cluburile se luptă să echilibreze veniturile şi pierderile, din cauza pandemiei de coronavirus.

Klopp, convins că Liverpool își va reveni

În ciuda faptului că Jurgen Klopp nu este sigur dacă va mai continua sezonul viitor pe Anfield, Klopp este dispus şi pregătit să facă o ''muncă murdară'' în următoarele luni.
''Mesajul important, chiar şi în acest moment, este că noi suntem Liverpool. Suntem Liverpool şi când câştigăm 20 de meciuri la rând şi când pierdem meciuri. Încă suntem Liverpool, iar asta îmi place. Asta, desigur, îmi dă energie. Nu sunt aici doar pentru a celebra victorii, sunt aici pentru a munci, iar dacă este o muncă foarte grea, murdară, nicio problemă.'', a adăugat Klopp.
Pentru Liverpool urmează două meciuri capitale pentru păstrarea șanselor de a evolua sezonul viitor în Champions League. Sâmbătă, "cormoranii" se deplasează la Sheffield pentru duelul cu ultima clasată, pentru ca 4 zile mai târziu să primească vizita lui Chelsea. Dacă nu vor obține măcar 4 puncte din aceste două partide, transmise în direct de Eurosport 1 și Eurosport Player, Salah&Co vor avea o misiune imposibilă pe final de sezon.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
program Premier League
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo