Richards a creionat clasamentul noului sezon de Premier League. Liverpool nu își va apăra titlul
Publicat 08/09/2020 la 19:24 GMT+3
Micah Richards, fostul fundaș dreapta al lui Manchester City, a prefațat noul sezon din Premier League. Englezul de 32 de ani o vede pe fosta sa formație câștigând titlul în cel mai important campionat din lume.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
După două sezoane în care "cetățenii" au cucerit titlul în Anglia, stagiunea trecută a schimbat polii de putere. Liverpool a câștigat la pas campionatul, după o pauză de 30 de ani, dar nu mulți văd formația lui Klopp capabilă să își apere titlul.
La acest fapt a contribuit, probabil, și campania de achiziții dezamăgitoare făcută de "cormorani". Cert e că Micah Richards a creionat pentru Sportsmail clasamentul din Premier League la finalul stagiunii care stă să înceapă, iar formația lui Guardiola e văzută terminând pe primul loc. În Championship vor merge, conform fostului apărător dreapta, Crystal Palace și două dintre cele trei nou-promovate, WBA și Fulham.
Phil Foden, marele pariu pentru noul sezon de Premier League
La cucerirea viitorului titlu pentru "cetățeni" va contribui decisiv și Phil Foden. Considerat de Guardiola cel mai inteligent fotbalist pe care l-a avut sub comandă, tânărul englez nu a fost un titular indiscutabil în echipa lui Pep.
Lucrurile se vor schimba din stagiunea care stă să înceapă: odată cu plecarea lui David Silva, Foden va beneficia de tot mai multe minute și va dovedi că e un fotbalist cu o calitate fantastică, un jucător capabil să dea o nouă dimensiune jocului formației de pe Etihad.
"Să nu mai vorbim despre Foden ca despre un jucător de viitor. A venit timpul lui, acesta e sezonul în care va arăta ce potențial uriaș are. Din această stagiune va începe să își scrie povestea carierei. În 12 luni, Phil va fi titular indiscutabil pentru Anglia. Știm că mulți specialiști - inclusiv Pep - au vorbit la superlativ despre el, dar de acum îl vom vedea cu adevărat strălucind", e marele pariu al lui Micah Richards.
Cum vede Micah Richards clasamentul din Premier League
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo