Se prefigurează cel mai mare scandal din ultimul timp, în Premier League!
DeEurosport
Actualizat 21/05/2022 la 11:47 GMT+3
Leeds și Burnley amenință că dau în judecată liga engleză! Asta după ce Everton, echipă care a reușit să se salveze de la retrogradare, a încălcat regulile financiare și a înregistrat pierderi de 371,8 milioane de lire sterline în ultimii trei ani
De MARIAN URSESCU
Leeds United și Burnley, cele două echipe care sunt amenințate cu retrogradarea, au scris Premier League săptămâna trecută, avertizând că își rezervă dreptul de a acționa în justiție forul din cauza faptului că nu s-a luat nicio măsură împotriva Evertonului pentru cheltuielile extravagante ale clubului, ceea ce a determinat pierderi de 371,8 milioane de lire sterline, în ultimii trei ani!
Doar una dintre cele două cluburi va rămâne în Premier League după etapa de duminică. Pierzătoarea amenință că se va adresa justiției. ”A fost o încălcare flagrantă a regulii de profit și sustenabilitate din Premier League, cea care limitează cluburile la pierderi de 105 milioane de lire sterline în trei ani!”, au declarat cele două cluburi pentru Daily mail. Numai că Everton a avut pierderi de trei ori mai mari.
Echipa lui Frank Lampard și-a asigurat rămânerea pe prima scenă după revenirea senzațională din disputa cu Crystal Palace, de la jumătatea săptămânii. Everton a fost condusă cu 2-0, dar a câștigat cu 3-2! Cei de la Everton susțin că s-au conformat tuturor regulilor și atribuie pierderile pandemiei de COVID-19.
Arsenal susține acțiunea celor de la Leeds și Burnley
Acțiunea în justiție a Premier league va veni ori de la Leeds sori de la Burnley, cluburile care susțin că locul în Premier League le va costa aproximativ 200 de milioane de lire sterline. Clubul care va acționa în judecată va fi susținut și de celălalt! Nefericitul duo are sprijinul și al altor cluburi de top, afectate și ele de cheltuielile extravagante ale celor de la Everton. Unul dintre ele e Arsenal, a cărui înfrângere pe Goodison Park, în decembrie, ar putea ajunge să-i coste un loc în Liga Campionilor și zeci de milioane de lire sterline.
În conturile lor anuale publicate în martie trecut, Everton a declarat că pierderile lor datorate COVID-19 s-au ridicat la 170 de milioane de lire sterline , în comparație cu 24 de milioane de lire sterline la Leeds și 40 de milioane de lire sterline la Newcastle!
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Descarcă
Scanează
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo