Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Surpriză în Premier League! Everton, foarte aproape să-l aducă în locul lui Ancelotti pe Rafa Benitez

Cristian Mihală

Actualizat 17/06/2021 la 10:59 GMT+3

Spaniolul Rafa Benitez, acum în vârstă de 61 de ani, este pregătit să meargă pe Goodison Park, după ce acesta a făcut istorie la rivala "caramelelor" din oraș, Liverpool.

Liverpool a câștigat trofeul Champions League în 2005, cu Steven Gerrard căpitan și Rafa Benitez manager

Credit imagine: AFP

Articol scris de Alex Masgras
După plecarea surprinzătoare a lui Carlo Ancelotti la Real Madrid, Everton este în căutare de antrenor. Mai multe surse din Anglia îl dau ca favorit pe tehnicianul spaniol care a antrenat ultima oară gruparea chineză Dalian Professional, de unde a plecat la începutul acestui an. Astfel, Rafa Benitez poate deveni primul manager din istorie care antrenează ambele echipe din Merseyside. În ciuda trecutului său de succes de la Liverpool, cu care a reușit să câștige o Ligă a Campionilor, în 2005, și o cupă a Angliei, în 2006, Benitez a fost mereu apreciat de către cei din conducerea lui Everton.
Spaniolul în vârstă de 61 de ani nu este singurul manager care a fost pe lista celor de la Everton după plecarea lui Ancelotti. Nuno Espirito Santo, recent plecat de la Wolverhampton, era dat ca favorit să preia echipa în urmă cu câteva zile, dar se pare că negocierile au intrat în impas. Foștii antrenori de pe Goodison Park, Roberto Martinez și David Moyes, antrenorul lui Brighton, Graham Potter și fostul tehnician al lui Bournemouth, Eddie Howe, au fost și ei pe lista conducerii lui Everton.

Benitez în 2007: "Everton este un club mic"

După un Merseyside Derby din 2007, Rafa Benitez a avut o declarație la conferința de presă care i-a enervat pe fanii "caramelelor", spunând că Everton este un club mic. După mai bine de 12 ani, invitat la Sky Sports, Rafa Benitez a recunoscut că a făcut o eroare și că a vrut să spună altceva: "Am făcut o greșeală când am spus că Everton este un club mic. Ce am vrut să spun după acel meci este că erau o echipă mică deoarece, din câte îmi amintesc, au avut o singură ocazie de a marca în acel meci. Nu am vrut să jignesc clubul. Am o relație foarte bună cu oamenii din oraș, nu numai cu fanii lui Liverpool".
Chiar și după plecarea de pe Anfield, Rafa Benitez a rămas aproape de oraș. Familia sa locuiește lângă Liverpool, iar spaniolul a fost foarte implicat de-a lungul anilor în acte de caritate, câștigând respectul multora, indiferent de echipa pe care o susțin. Acum rămâne de văzut cum va fi primit acesta de fanii lui Everton, dacă mutarea pe Goodison Park se va oficializa. Rafa Benitez a mai antrenat în cariera sa echipe precum Valencia, Inter, Chelsea, Napoli, Real Madrid și Newcastle.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo