Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool – Manchester United 0-0 | Remiză albă pe Anfield și o gură de oxigen pentru City

Ion Alexandru

Actualizat 18/01/2021 la 08:25 GMT+2

Derby-ul dintre Liverpool și Manchester United s-a încheiat la egalitate 0-0, la finalul unui meci în care trupa lui Jurgen Klopp a dominat posesia balonului însă adversarii au avut ocazia să marcheze golul câștigător. A fost un rezultat favorabil lui United care rămâne, momentan, pe primul loc în Premier League.

Luke Shaw (Manchester United) este blocat de Mohamed Salah (Liverpool) în derbyul din Premier League terminat 0-0

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Valentin Nicola
Liverpool a dominat partida din punct de vedere teritorial și al posesiei cu 65.7%, însă nu a reușit să marcheze continuând astfel criza de goluri pe care o traversează în acest an. Cu o incisivitate redusă față de cum își obișnuiseră fanii, jucătorii lui Klopp au legat 576 de pase în partida de aseară față de cele numai 252 reușite de United, însă ineficient datorită și a unei lipse de spirit ofensiv din partea lui Wijnaldum care a blocat sincronizarea schemelor de atac, returnând foarte des mingea. Trent AA nu a prins cea mai bună seară iar asta s-a reflectat în prestația generală a echipei și mai ales în fazele desfășurate în treimea adversă, defensiv fiind totuși jucătorul cu cele mai multe recuperări de balon (11).
Liverpool - Man United, analiză tactică
La Liverpool totul trebuie să se lege la timp, dacă o piesă nu funcționează marcajul advers are timp să își recupereze poziția, iar Manchester United a exploatat acest aspect. Au jucat la rezultat, defensiv sperând la un gol care va decide derby-ul, iar ratările lui Pogba și mai ales Bruno Fernandes dovedind că United a avut o șansă reală să obțină 3 puncte pe Anfield.
Citiți și:
Lateralii Robertson și Shaw au fost pentru ambele echipe jucătorii care s-au evidențiat în momentele de tranziție ofensivă, dar cel puțin pentru Liverpool trio-ul ofensiv format din Mane, Salah și Firmino nu găsit soluțiile inspirate în momentele în care s-au aflat în preajma careului advers.
Liverpool - Man United, analiză tactică

Liverpool - Manchester United 0-0, avantaj Guardiola

Marea câștigătoare după această confruntare a fost Manchester City. Echipa lui Pep Guardiola s-a impus cu 4-0 în fața celor de la Crystal Palace și a ajuns astfel pe locul secund în Premier League. Cu un meci mai puțin disputat față de liderul United aflat la 2 puncte distanță și un moral de excepție după o revenire în top, City reintră în cărțile pentru titlu. Cât despre Liverpool și șansele sale de a-și apăra titlul de campioană, a venit momentul pentru un răspuns concret și constant deoarece bătălia în Anglia se va complica de la etapă la etapă.
Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo