Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Man United – Man City 0-0 | Derby-ul de pe Old Trafford la episodul "Arta anulării reciproce"

Ion Alexandru

Actualizat 13/12/2020 la 09:12 GMT+2

Remiza albă înregistrată în derby-ul dintre Manchester United și Manchester City a confirmat pozițiile din clasament ocupate de către cele două echipe. A fost o partidă lipsită de spectaculozitate, în care cele două formații au părut că își doresc mai mult să nu piardă decât să obțină victoria.

Manchester United - Manchester City

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Valentin Nicola
În meciul de aseară, Manchester City a dominat teritorial partida de pe Old Trafford, dar și posesia balonului (53.9%), însă nici cele 3 mari șanse de gol pe care le-a avut nu au ajutat-o să îi învingă pe marii rivali de la United. Pep Guardiola a mizat pe o așezare 4-2-3-1, cu Rodri și Fernandinho formând perechea de pivoți din fața apărării. Un sistem de joc care s-a dovedit a fi mai defensiv decât de obicei, fapt ce a pus mai multă presiune pe cei 4 oameni din ofensivă să finalizeze pe cont propriu sau prin combinații rapide fazele de joc.
De cealaltă parte, Ole Gunnar Solskjaer tehnicianul lui United, a optat pentru un sistem 4-3-1-2, în McTominay, Fred, Pogba și Fernandes au făcut deseori schimb de poziții pentru a adăuga mobilitate în compartimentul median. Dacă din punct de vedere ofensiv nu au fost mari reușite, compartimentul defensiv a funcționat bine în fața unei echipe care totuși nu a venit cu ceva surprinzător.

Mobilitatea lui Gabriel Jesus și organizarea defensivă a lui United

City a încercat să deschidă apărarea lui United prin coborârile în zona mediană ale atacantului Gabriel Jesus, cel care a alternat poziția de vârf împins cu cea de “9 fals”. Brazilianul a reușit și cele mai multe intercepții dintre toți jucători aflați pe teren (5), dar inserările lui Mahrez, De Bruyne și Sterling în spatele său nu au reușit să schimbe tabela de marcaj.
Manchester United - Manchester City | Analiza tactică
Apărarea lui United a funcționat în derby-ul cu City, compartimentele s-au sincronizat și au creat un bloc defensiv solid care nu a permis jucătorilor lui City să ducă la bun sfârșit acțiunile individuale.
Asta și datorită contribuției defensive oferită de Mason Greenwood, care utilizat în rol de “tornante”, a reușit cele mai multe tackling-uri (4), venind în completarea apărării de fiecare dată când situația de joc a impus acest lucru.
Manchester United - Manchester City | Analiza tactică
United nu a căzut în capcana celor de la City și nu s-a lăsat depășită de combinațiile rapide în flancuri, au evitat pe cât posibil situațiile de 2v1 provenite din atacurile poziționale iar jucătorii s-au sincronizat la timp în momentele periculoase.
Manchester United - Manchester City | Analiza tactică
Trupa lui Pep Guardiola putea să treacă în avantaj, în prima repriză, atunci când Mahrez a avut o mare ocazie de gol. Scăpat liber în flancul drept, șutul mijlocașului ofensiv de la City a fost blocat de către David de Gea, însă providențial a fost plasamentul excelent în spatele portarului al lui Harry Maguire dublat de poziționarea lui Wan-Bissaka. Ambii fundași s-au sincronizat perfect și au blocat culoarul de șut venind în susținerea portarului spaniol.
Manchester United - Manchester City | Analiza Tactică

Derby-ul dintre cele două mari formații, unul de mijlocul clasamentului

Clasarea celor două echipe pe locurile 8 (United), respectiv 9 (City), reflectă forma de moment a celor două echipe. Dacă la începutul sezonului fără îndoială ținteau un finish în Top 3, sau chiar titlul în Premier League, în momentul de față aceste țeluri nu pot fi îndeplinite prin jocul prestat.
Cele două formații au fluctuații de formă dar și în intensitatea jocului ceea ce exclude aspirațiile la titlu în acest sezon, în timp ce favoritele Liverpool și Tottenham sunt gata pentru marea încleștare care va avea loc pe Anfield, miercuri de la ora 22:00, în direct pe Eurosport.
picture

Manchester United - Manchester City 0-0 | Rezumatul derbyului de pe Old Trafford

Meciurile din Premier League de pe Eurosport vă sunt oferite de Superbet.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo