Articol scris de Ștefan-Toma
Jurnalistul Matt Law a dezvăluit că Spurs nu mai încearcă să-l numească pe fostul manager al lui Chelsea și Inter Milan ca înlocuitorul permanent al lui Jose Mourinho. După concedierea "Specialului", înlocuitor temporar a fost ales Ryan Mason, dar pare puțin probabil ca Mason să-și păstreze poziția și în sezonul următor.
The Telegraph a publicat că Tottenham vizează numirea în cadrul clubului a fostului coleg al lui Conte, Fabio Paratici, fost director sportiv al lui Juventus. Acest lucru va fi independent de numirea lui Antonio în funcția de manager.
Liga
5 antrenori care i-ar putea lua locul lui Koeman la Barcelona în cazul unui eșec cu Granada
ACUM 7 ORE
Sky Italia susținuse anterior că managerul italian avea dubii în a-și continua cariera în nordul Londrei, din cauza volumului mare de muncă necesar transformării lui Tottenham într-o candidată la titlu.
Jurnalistul Fabrizio Romano a raportat că pretențiile salariale sunt un alt punct dificil în negocierile dintre stafful managerului italian și președintele celor de la Spurs, Daniel Levy. O altă constrângere a lui Conte este legată de numărul membrilor din staff acceptat de Tottenham.
Tottenham Hotspur are o listă mai lungă de posibili manageri pentru sezonul viitor. Printre aceștia, se află fostul manager Mauricio Pochettino, care ar fi cerut celor de la Paris Saint-Germain să fie lăsat să se întoarcă la Spurs. O altă țintă este Graham Potter, managerul englez fiind prezent în Premier League în fruntea celor de la Brighton în ultimele două sezoane. Cu toate că Potter a reușit cu micuța sa echipă clasarea pe locul 15 în urmă cu 2 ani și pe locul 16 în sezonul recent încheiat, Brighton a practicat un joc apreciat de mulți fani ai Premier League. Inclusiv Guardiola l-a lăudat pentru stilul ofensiv imprimat "pescărușilor".

Antonio Conte vrea o echipă care să se lupte pentru titlu

Credit imagine: Getty Images

Conte are ambiții mari

Conte este în mod clar un manager căruia îi place întotdeauna să lupte pentru titlu.
În cariera sa de manager, Antonio Conte a obținut 4 titluri de campion al Italiei, unul de campion în Anglia, două Supercupe în Italia și o Cupă a Angliei. A condus și naționala Italiei la EURO2016, unde a fost elimat în sferturile de finală, la penaltyuri, de Germania.
La Chelsea a avut rezultate imediat, începutul alături de Juventus a fost puțin mai dificil, dar până la urmă rezultatele s-au văzut. Ultima experiență, la Inter, este de asemenea o realizare importantă, astfel că tehnicianul țintește doar un loc unde poate face performanță. Iar Tottenham nu îi asigura garanții în acest sens.
Problema pentru Tottenham Hotspur este că, fără investiții uriașe, nu va reuși o schimbare rapidă. La Spurs este binecunoscută cumpătarea lui Daniel Levy, ceea ce constituie un impediment în realizarea ambițiilor managerului italian.
Premier League
Manchester City nu a renunțat de tot la Harry Kane! Ce plan ar avea oficialii de pe Etihad
IERI LA 10:36
Premier League
Zinedine Zidane, marea șansă a lui Solskjaer
17/09/2021 LA 09:35