Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Decizia care îl aduce pe Conte mai aproape de Tottenham: Paratici a demisionat de la Juventus

Vlad Dumitrescu

Publicat 04/06/2021 la 17:05 GMT+3

Fabio Paratici și-a anunțat astăzi plecarea de la Juventus, fiind astfel din ce în ce mai aproape de a accepta oferta celor de la Tottenham Hotspur.

Fabio Paratici

Credit imagine: Getty Images

Fabio Paraitici a ajuns la Juventus acum 11 ani, prima oară fiind mâna dreaptă a lui Beppe Marotta pentru ca apoi să preia funcția sa de director sportiv. Contractul său expiră pe 30 iunie iar Paratici și clubul au ales să nu îl prelungească, alimentând astfel zvonurile privind o sosire a sa la Tottenham.
”A fost o onoare. Dacă 11 ani înseamnă mult în viața cuiva, 11 ani reprezintă o eternitate în fotbal. Au fost 11 ani minunați la un club special ca Juventus. Nu am niciun regret”, a afirmat el.
Atunci când a fost întrebat despre o posibilă reuniune cu Antonio Conte la Tottenham, Paratici nu a negat aceste zvonuri: ”Nu cred că este momentul să vorbim despre asta. Dar ce pot spune este că familia mea speră să revin imediat la muncă..”.

Antonio Conte, din ce în ce mai aproape de Tottenham

Conform presei internaționale, negocierile dintre Antonio Conte și Tottenham s-au intensificat în ultimele zile iar italianul este acum ”la un pas” să semneze cu clubul londonez, conform Eurosport UK.
De asemenea, colegii din Marea Britanie scriu că Tottenham ar fi ajuns deja la un acord și cu Fabio Paratici, cel care a mai lucrat cu Antonio Conte la Juventus. Plecarea sa de la Juventus pare să confirme informațiile.
Antonio Conte este liber după experienţa de 2 ani pe banca lui Inter, acolo unde a reuşit să câştige primul titlu pentru italieni după o pauză de 11 ani. Totuşi, el a decis să plece de la echipă din cauza problemelor financiare. Antrenorul ar fi fost rugat de preşedintele lui Inter, Steven Zhang, să-şi micşoreze salariul cu 15-20% şi să vândă jucători în valoare de până la 70 de milioane de lire sterline înainte de începerea sezonului viitor.
Cum Mauricio Pochettino îşi doreşte să rămână la PSG, Tottenham s-a reorientat către fostul antrenor al lui Inter. Conte a fost şi pe lista lui Real Madrid, însă spaniolii l-au numit în cele din urmă pe Carlo Ancelotti.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo