Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Chiricheș semnează azi cu noul club, Cremonese. Anunțul presei din Italia

Cristian Mihală

Publicat 30/06/2022 la 13:57 GMT+3

Vlad Chiricheș (32 de ani) este tot mai aproape să se alăture lui Cremonese, care va juca sezonul viitor în Serie A. Componentul echipei naționale a României ar urma să semneze pentru următoarele două sezoane, conform Sky Sport Italia.

Vlad Chiricheș

Credit imagine: Getty Images

Fundașul român este la al optulea sezon în Serie A, după ce în sezonul 2015/2016, Napoli l-a transferat de la Tottenham pentru 7 milioane de euro. În septembrie 2019, Vlad Chiricheș a devenit jucătorul lui Sassuolo, după ce gruparea care a terminat pe locul 11 în Serie A, în sezonul precedent, a plătit 9,5 milioane de euro către formația napoletană.

Vlad Chiricheș, transfer la Cremonese

Conform Sky Sport Italia, fundașul care a adunat peste 100 de selecții pentru echipa națională este așteptat, astăzi, pentru a semna cu formația nou-promovată, Cremonese. Echipa clasată pe locul secund în Serie B în stagiunea trecută, dar care va juca sezonul care urmează în Serie A, îl dorește în lotul său și pe portarul român, Ionuț Radu, mai ales după ce la Inter este așteptat Andre Onana de la Ajax, rămas liber de contract.
Chiricheș mai are contract cu Sassuolo până în iunie 2023, însă internaționalul român ar fi pregătit pentru un nou capitol în cariera sa.
Conform site-ului de specialitate Transfermarkt, Vlad Chiricheș este cotat la 1,8 milioane de euro. În sezonul trecut, Chiricheș a jucat în 29 de partide pentru Sassuolo fără să înscrie vreun gol.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo