Arsenal se reorientează după ce l-a ratat pe Vlahovic! Arteta vrea un vârf care a costat o avere

Arsenal vrea cu orice preț să aducă un atacant în această perioadă de mercato, iar timpul este cel mai mare dușman al lui Arteta. Dusan Vlahovic a fost prima variantă, dar se pare că sârbul va ajunge la Juventus, astfel că "tunarii" s-au reorientat repede. Conform presei engleze, oficialii de pe Emirates negociază împrumutul lui Luka Jovic de la Real Madrid.

Arsenal boss Mikel Arteta

Credit imagine: Getty Images

Au mai rămas câteva zile până la finalizarea perioadei de mercato de la jumătatea sezonului, iar Arsenal nu și-a îndeplinit principalul obiectiv: aducerea unui atacant. Arteta a sperat până în ultima clipă că Dusan Vlahovic va ajunge pe Emirates, dar sârbul va ajunge, cel mai probabil, la Juventus.
Astfel, Arsenal se află sub presiune, pentru că fără achiziția unui atacant de careu, obiectivele acestui sezon par compromise, în contextul în care Aubameyang a intrat în dizgrație și are și probleme de sănătate (nu a jucat la Cupa Africii pentru că a fost infectat cu Covid, iar apoi i s-au descoperit afecțiuni cardiace), iar Lacazette este total lipsit de formă (5 goluri în 22 de meciuri în acest sezon).
În aceste condiții, Arsenal ar putea apela la o soluție pe termen scurt, până în vară. Presa engleză anunță că "tunarii" vor să obțină împrumutul lui Luka Jovic de la Real Madrid. Sârbul nu este o variantă pentru Ancelotti, astfel că împrumutul său ar fi pe placul conducerii, care ar econosmisi cel puțin o parte din salariul său.
Citește și:

Arsenal, interesată de împrumutul lui Luka Jovic

Jovic a jucat numai 15 partide în acest sezon în tricoul blanco, reușind un singur gol. Real Madrid a plătit pentru sârb 63 de milioane de € în 2019, după ce acesa avusese un sezon de vis la Eintracht Frankfurt, dar nu s-a acomodat pe Bernabeu, transformându-se într-una dintre cele mai proaste transferuri făcute vreodată de madrileni. În sezonul trecut, Jovic a fost împrumutat pentru retur la Frankfurt, dar Ancelotti a sperat că-l poate revitaliza și de aceea l-a păstrat în lot pentru actuala stagiune.
Relațiile dintre Real Madrid și Arsenal sunt excelente, după transferul lui Odegaard pe Emirates. Jovic ar putea urma astfel același drum ca și norvegianul, care și-a relansat cariera la clubul londonez după ce intrase într-un mare con de umbră la Real. Dacă Jovic va ajunge sub formă de împrumut la Arsenal și va confirma, e posibil ca în vară să fie transferat definitiv.
Arsenal a mai avut în vedere și transferul lui Alexander Isak, atacantul de la Real Sociedad, însă șefii "tunarilor" au insistat prea mult pe pista Vlahovic, astfel că acum timpul e prea scurt pentru a mai perfecta un transfer al suedezului.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo