E gata! Vestiarul lui United s-a răsculat împotriva lui Solskjaer. Lui Ronaldo nu îi vine să creadă ce se întâmplă
Publicat 08/11/2021 la 07:12 GMT+2
Ole Gunnar Solkjaer pare că a ajuns la finalul poveștii sale la United. Presa engleză notează că vestiarul s-a întors împotriva lui, în special Bruno Fernandes și Ronaldo fiind nemulțumiți de cum sunt conduși de norvegian.
Ole Gunnar Solskjaer (L) and Cristiano Ronaldo (R)
Credit imagine: Getty Images
6 înfrângeri în ultimele 12 partide în toate competițiile are United, însă Solskjer rezistă. Chiar dacă echipa sa a fost demantelată de Liverpool și City, chiar în Teatrul Viselor. Peste 20% din înfrângerile "diavolilor", pe Old Trafford, în era "Premier League" îi aparțin norvegianului, ceva de neconceput.
Chiar și așa, acesta continuă să fie la cârma echipei, iar motivele din spatele nehotărârii conducerii le-am discutat aici. Totuși, există toate premisele ca Ole să fie în sfârșit schimbat, în contextul în care Daily Mail anunță că nordicul a pierdut și vestiarul.
CITEȘTE ȘI:
Jucătorii lui United, împotriva lui Solskjaer
Bruno Ferandens, cel mai important jucător al echipei în ultimii doi ani, consideră că echipa nu are nicio direcție. Ronaldo e la rândul lui șocat de ce se întâmplă la United. A lipsit 12 ani și era obișnuit cu metodele lui Ferguson și nu se aștepta niciodată ca stafful tehnic să fie atât de moale cu jucătorii. CR7 a avut o relație bună cu Ole, dar s-a întors pe Old Trafford pentru a câștiga trofee și i se pare că echipa e "uitată în timp", uitându-se la ceea ce se întâmplă la antrenamente și în meciuri.
Nu doar cei doi portughezi sunt extrem de nemulțumiți de metodele lui Solskjaer și de planul lui tactic: alți jucători se consideră nedreptățiți (în frunte cu Jadon Sancho și Donny van de Beek). Aceștia consideră că Ole are favoriții lui și le e foarte greu să devină în astfel de condiții titulari la United.
În fine, există nemulțumiri reale legate și de modul în care Solskjaer îl tratează pe Maguire. Acesta a fost numit căpitanul echipei după doar jumătate de an în tricoul "diavolilor", dar nu este liderul din teren de care echipa are nevoie. De Gea și Rashford sunt văzuți de fotbaliști adevărații lideri, dar Ole are încredere oarbă în fostul fundaș al lui Leicester. Fotbaliștii nu înțeleg nici cum Maguire, care e poate cel mai slab jucător al echipei în actuala stagiune, e titular indiscutabil, nefiind niciodată pedepsit pentru ceea ce se întâmplă în teren. Într-o situație similară e și Luke Shaw, vorbitorii de portugheză din lot văzându-l pe Alex Telles peste internaționalul englez, care are un sezon de coșmar.
Din fericire, pare să existe unitate în vestiarul lui United, dar acesta e direcționat către un singur scop: plecarea lui Solskjaer, care e incapabil să scoată echipa din criza în care a îngropat-o. Iar coșmarul fanilor poate continua, până la finalul lunii, Ronaldo&Co urmând a juca împotriva lui Chelsea și Arsenal, aceasta din urmă fiind, după eșecul lui Liverpool, de duminică, formația cu cea mai lungă serie de invincibilitate în campionatul Angliei.
United este pe 6 în clasament, la 9 puncte de liderul Chelsea. Sezonul nu e încă în totalitate compromis, dar dacă nu se schimbă ceva în curând la echipă e posibil ca "diavolii" să nu se califice în ediția viitoare a Champions League.
LG iți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo