Eurosport
Lacazette, pe picior de plecare. Unde poate ajunge căpitanul lui Arsenal din vară
De
Publicat 18/04/2022 la 14:53 GMT+3
Alexandre Lacazette își încheie contractul cu "tunarii" în vară, iar atacantul francez a dat de înțeles că se află în discuții cu mai multe cluburi. Jucătorul de 30 de ani a oferit și câteva indicii care conduc către o revenire a sa la Olympique Lyon, fosta sa echipă.
Alexandre Lacazette
Credit imagine: Getty Images
Articol scris de Andrei Nicolae
Căpitanul de pe Emirates Stadium și-a exprimat dorința de a juca în sezonul următor în Champions League și este în discuții cu mai multe cluburi care îi pot satisface cerința. Lacazette a vorbit pentru Canal Plus despre posibilitățile sale pentru sezonul următor și a numit și Lyon în mod indirect drept o destinație probabilă:
"Sunt în discuții cu multe cluburi. Sunt deschis. Nu am rupt niciodată legătura cu Lyon de când am plecat. Încerc să mă întorc la club o dată sau de două ori pe an să mă văd cu staff-ul medical, deoarece suntem foarte apropiați. Lyon știe că sunt liber, au datele mele. Este puțin mai complicat [dacă nu se califică în competițiile europene].
Vreau să joc în Europa, a trecut mult timp de când am jucat în Champions League, îmi este dor. Este puțin mai complicat, nimic nu este imposibil în viață, dar este mai complicat."
Lacazette a ratat meciul echipei sale în fața lui Southampton, care s-a încheiat cu victoria "sfinților", scor 1-0, din cauza depistării pozitive la testele Covid. Francezul este incert de asemenea și pentru partidele cu Chelsea și Manchester United, care sunt la rândul lor decisive pentru cursa pentru locul al patrulea din Premier League.
CITEȘTE ȘI:
Odegaard poate prelua banderola de căpitan din sezonul următor
Mijlocașul norvegian este favoritul în a deveni liderul echipei de pe Emirates, în cazul plecării iminente a lui Lacazette. Nordicul a fost căpitan și în partida cu Southampton, iar Arteta a vorbit despre evoluția tânărului de 23 de ani în poziția respectivă:
"Timpul va decide [dacă este prea devreme să fie căpitan]. Evoluează în direcția cea bună. Cel mai important lucru este respectul și admirația pe care o primește din partea coechipierilor. Abilitățile sale de lider sunt diferite față de cum este definite de multe persoane. Are niște abilități foarte speciale pe care le dezvoltăm și le scoatem din el."
Arsenal o întâlnește pe Chelsea miercuri, de la ora 21:45, într-o partidă crucială pentru poziția a patra din Premier League.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2022/04/18/3357619-68632648-2560-1440.jpg)
Premier League 19, 20, 21 aprilie 2022 - Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo