Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Lukaku, record negativ în istoria Premier League! Tuchel a găsit motivul formei slabe a belgianului

Nicu Savin

Publicat 21/02/2022 la 19:17 GMT+2

Romelu Lukaku are un sezon mult sub așteptări la Chelsea, iar în meciul cu Crystal Palace a doborât un record negativ în istoria Premier League. Vorbind despre forma slabă a belgianului, Thomas Tuchel a declarat că unul dintre motivele acesteia este lipsa celor mai buni fotbaliști de bandă de la Chelsea, Ben Chilweel și Reece James, ambii accidentați de o bună perioadă.

Romelu Lukaku et Thomas Tuchel

Credit imagine: Imago

Romelu Lukaku a devenit în vara trecută cel mai scump jucător din istoria lui Chelsea, iar așteptările erau imense de la fotbalistul care avusese două sezoane fantastice la Inter. Din păcate pentru el, belgianul nu și-a găsit locul în angrenajul lui Tuchel și a marcat doar 10 goluri în cele 28 de meciuri jucate în această stagiune, doar 5 dintre reușite venind în Premier League.
Mai mult, ultima partidă jucată de Chelsea, 1-0 pe terenul lui Cystal Palace, a reprezentat un adevărat coșmar pentru Lukaku. Atacantul a atins mingea de numai 7 ori pe toată durata meciului, ceea ce reprezintă un record negativ absolut pentru un fotbalist integralist în toată istoria Premier League sau cel puțin din sezonul 2003-2004, de când astfel de când această statistică este consemnată.
Citește și:

Lukaku, apărat de Thomas Tuchel

Vorbind despre forma slabă a atacantului său, Thomas Tuchel a încercat să-l protejeze pe belgian. În opinia tehnicianului german, lipsa de randament a lui Lukaku se datorează în mare măsură absențelor lui Ben Chilwell și Reece James, doi jucători esențiali în jocul lui Chelsea, care au suferit accidentări grave.
"Jocul fiecărei echipe are de suferit din cauza accidentărilor pe termen lung ale jucătorilor cheie. Reece James și Ben Chilwell s-au accidentat grav și asta a avut un impact negativ pentru Lukaku. Ei erau esențiali în jocul nostru ofensiv și îi ofereau multe pase lui Romelu.
Nu suntem singura echipă în care jucătorii au un astfel de impact uriaș, iar fotbaliștii de bandă au un rol crucial în influențarea jocului. Totuși, putem juca și câștiga meciuri fără oricare dintre jucătorii noștri. Trebuie să ne adaptăm și să găsim soluții, iar Romelu face parte din planul nostru.
Faptul că a atins mingea de numai 7 ori în meciul cu Palace demonstrează că nu a fost implicat în joc. Cifrele spun lucrul ăsta. Uneori asta se întâmplă cu atacanții împotriva unor echipe care se apără foarte bine. Nu este ceea ce ne dorim și nici Romelu nu își dorește asta, dar nu e momentul să râdem de el sau să facem glume pe seama asta. El este în centrul atenției, desigur, și îl vom proteja, pentru că este jucătorul nostru.", a spus Tuchel, citat de Daily Mail.
Lukaku va avea ocazia să se revanșeze pentru meciurile șterse din ultima vreme în week-end-ul următor, când Chelsea va juca finala Cupei Ligii Angliei contra lui Liverpool.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo