Exceptând partidele Chelsea – Watford (2-1) și Leicester – Southampton (4-1), toate celelalte opt jocuri ale rundei au avut miză în etapa a 38-a din Premier League, ultima a sezonului.
Înainte de această rundă încă erau cinci mari necunoscute, titlul, a patra echipă calificată în Liga Campionilor, echipele calificate în Europa League, a treia echipă retrogradată și golgheterul.

Manchester City a cucerit titlul după ce a fost condusă cu 2-0 de Aston Villa

Premier League
Unde poate ajunge Ronaldo în această vară? Cinci destinații posibile ale portughezului
ACUM 13 ORE
Principalul punct de interes a fost lupta la titlu între Manchester City și Liverpool. Cele două echipe erau despărțite de un punct, echipa lui Pep Guardiola fiind pe locul 1 la start. Iar dramatismul a fost la el acasă încă din primele minute, după ce Wolves a deschis scorul pe Anfield, prin Neto, în minutul 3. Liverpool a reacționat până la jumătatea reprizei, prin Sadio Mane, restabilind egalitatea. Câteva minute mai târziu, Aston Villa a marcat prin Cash pe Etihad, fiind și singurul al reprizei. Astfel, City și Liverpool au intrat la egalitate de puncte la cabine, cu "cetățenii" lideri la golaveraj.
În minutul 50, Sadio Mane a introdus din nou mingea în plasă, dar reușita a fost anulată pentru ofsaid. Pe Etihad, Guadiola a rămas înmărmurit în minutul 69, când Coutinho a dus scorul la 2-0. Gundogan și Rodri au restabilit egalitatea în minutul 78, astfel că s-a revenit la situația de la începutul celor două jocuri.
Nebunia s-a declanșat pe Etihad în minutul 81, când Gundogan a marcat din nou. În 5 minute, Man City a reușit 3 goluri și a făcut pasul spre titlu. Liverpool a trecut și ea în avantaj, în minutul 84, prin Salah, astfel că i-a rămas să aștepte o minune din partea lui Stevie G. Nu a mai venit. Man City s-a impus cu 3-2 și a cucerit al șaselea titlu în perioada Premier League. Liverpool a câștigat cu 3-1, ultimul gol aparținându-i lui Robertson.

Tottenham merge în Liga Campionilor

În lupta pentru Liga Campionilor, Tottenham avea nevoie de un egal în ultima rundă la Norwich, pentru a tranșa disputa la distanță cu Arsenal. Lucrurile s-au rezolvat rapid după ce Kulusevski și Kane au dus scorul la 2-0 după 32 de minute. După pauză, Tottenham a continuat să apese pe accelerație și s-a impus la final cu 5-0. Astfel, a făcut inutil efortul lui Arsenal, care a învins Everton cu 5-1.

Manchester United, salvată de Brighton

Cu sufletul la gură a fost și lupta pentru locul 6, ultimul de calificare în Europa League. Fără Cristiano Ronaldo în lot și cu Erik ten Hag în tribună la Londra, Man United s-a văzut condusă de Crystal Palace în minutul 37, după un gol al lui Zaha. Imediat, Antonio a marcat pentru West Ham la Brighton și și-a dus echipa în fața "diavolilor". Clasamentul s-a schimbat din nou după pauză, după ce Veltman a egalat pentru "pescăruși". Manchester United a pierdut cu 1-0, dar a fost salvată de Brighton, care a mai înscris în două rânduri și s-a impus cu 3-1. Astfel, gruparea de pe Old Trafford începe în Europa League cu ten Hag.

Burnley a retrogradat

La retrogradare, Burnley și Leeds United au pornit la egalitate de puncte înaintea ultimei rundei. Gruparea de pe Turf Moor, care avea avantajul golaverajului, s-a văzut condusă devreme de Newcastle, după un gol al lui Wilson din penalty. Leeds a avut un gol anulat al lui Gelhardt în prima repriză, dar Raphinha a transformat un penalty în minutul 56 și a rămas conectată la ce se întâmplă la Burnley. Lucrurile au devenit clare în minutul 60, când Newcastle a făcut 2-0, prin același Wilson. Burnley a redus din diferență prin Cornet, iar Brentford a egalat prin Canos, care mai târziu a și fost eliminat. Leeds a marcat golul de 2-1 în prelungiri prin Harrison și s-a salvat de la retrogradare. Burnley a pierdut cu același scor.

Egalitate între Son și Salah în clasamentul golgheterilor

A cincea decizie a weekend-ului final a privit bătălia pentru titlul de golgheter, Mo Salah vs Son. Jucătorul lui Liverpool avea un gol avans, dar a început pe banca de rezerve. Până în minutul 58, când i-a luat locul lui Diogo Jota, sud-coreeanul de la Tottenham nu izbutise să marcheze. Așadar, egipteanul a avut șansa de a-și apăra locul 1 în această ierarhie. Son a egalat situația în minutul 70, când a înscris pentru 4-0 la Norwich, iar câteva minute mai târziu a realizat și "dubla". La final, Salah și Son au terminat la egalitate, fiecare cu câte 23 de goluri, pentru că și egipteanul a dat un gol.
Premier League
Cristiano Ronaldo vrea să plece de la United! Vrea trofee, iar pe Old Trafford bate vântul de 5 ani!
03/07/2022 LA 07:26
Premier League
Cristiano Ronaldo a cerut clubului Manchester United să-l lase să plece! Motivul portughezului
02/07/2022 LA 16:14