Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester City vrea să o stoarcă de bani pe Barcelona! Suma uriașă pe care o cere pe Ferran Torres

Nicu Savin

Publicat 28/11/2021 la 09:48 GMT+2

Manchester City este gata să-l lase pe Ferran Torres să plece la Barcelona chiar în luna ianuarie, dar campiona Angliei solicită în schimbul ibericului o sumă uriașă, pe care e greu de crezut că gruparea catalană își permite să o plătească.

Fällt mehrere Wochen aus: Ferran Torres

Credit imagine: SID

Chiar dacă presa internațională a scris că Raheem Sterling a fost prima opțiune a Barcelonei după venirea lui Xavi, noul antrenor al catalanilor își dorește insistent un alt fotbalist de la campioana Angliei. Este vorba despre Ferran Torres, atacantul spaniol care prinde rar echipa lui Guardiola.
Vicepreședintele Barcelonei, Mateu Alemany, a fost surprins zilele trecute în Manchester și presa din Spania a scris că acesta a ajuns la un acord de principiu cu fotbalistul, care este încântat de ideea de a juca pe Camp Nou.
Cei de la City nu au primit deocamdată o ofertă oficială, dar par a fi dispuși să se despartă de jucător, Guardiola declarând recent că nu va ține cu forța niciun jucător care își dorește să plece.
Citește și:

Manchester City vrea 70 de milioane de € pentru Ferran Torres

Totuși, mutarea este departe de a fi finalizată și probabil nu se va putea face din cauza pretențiilor uriașe pe care le are City. Conform Marca, "cetățenii" vor 70 de milioane de € în schimbul lui Ferran Torres, o sumă aproape imposibil de achitat de Barcelona, ținând cont de problemele financiare ale catalanilor.
City a plătit, în 2020, 23 de milioane de € pentru jucătorul crescut de Valencia, dar valoarea atacantului s-a dublat de când a ajuns pe Etihad, el fiind evaluat la 50 de milioane de € de site-ul de specialitate transfermarkt.com.
Ferran Torres a impresionat în tricoul Valenciei în La Liga, dar după ce a ajuns în Premier League prestațiile sale nu au mai fost la fel de bune. De când a ajuns pe Etihad, Torres a fost mai mult rezervă, dar chiar și așa a prins 43 de partide în tricoul "cetățenilor" , marcând 16 goluri.
Chiar dacă la echipa de club nu a fost în prim plan, Ferran Torres a fost indispensabil pentru Luis Enrique la naționala Spaniei, pentru care a ratat doar 4 meciuri în ultimii doi ani, ultimele două din cauza unei accidentări. În total, Torres a jucat 22 de meciuri pentru "Furia Roja", marcând de 12 ori.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo