Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Manchester United va anunţa zilele viitoare numirea antrenorului Erik ten Hag

Eurosport
DeEurosport

Publicat 18/04/2022 la 21:11 GMT+3

Manchester United va anunţa numirea antrenorului Erik ten Hag, după ce se va înţelege zilele viitoare cu Ajax Amsterdam în privinţa clauzei de reziliere a tehnicianului, de 2 milioane de euro.

Erik ten Hag

Credit imagine: Getty Images

Negocierile legate de durata contractului tehnicianului olandez continuă, în timp ce United se apropie de numirea unui succesor al lui Ole Gunnar Solskjar. Este de aşteptat ca Ten Hag să semneze fie pe o perioadă iniţială de trei ani, cu opţiune de prelungire pentru încă unul, fie un contract pe patru ani, valabil până în 2026, a anunțat The Guardian.
Ten Hag ar fi cerut să aibă ultimul cuvânt în materie de transferuri, împreună cu conducerea clubului, deoarece nu vrea să se repete greşelile care au avut loc la acest capitol în cei nouă ani după retragerea lui Sir Alex Ferguson.

Erik Ten Hag va deveni al cincilea antrenor al United în mai puţin de un deceniu de la retragerea lui Ferguson

Deşi confirmarea oficială nu ar trebui să vină decât după meciul de marţi al lui United de la Liverpool, actualul antrenor al lui Ajax ar urma să poarte discuţii în legătură cu aducerea pe Old Trafford a actualului său secund Mitchell van der Gaag. Continuă de asemenea discuţiile referitoare la numirea lui Steve McClaren, fost selecţioner al Angliei, în staff-ul "diavolilor roşii".
United vrea să arate respect faţă de Ajax (învinsă cu 2-1 duminică de PSV Eindhoven în finala Cupei Olandei) şi va fi în contact direct săptămâna aceasta cu privire la clauza de reziliere a lui Ten Hag.
Odată ce detaliile de plată sunt convenite, este de aşteptat să fie anunţată numirea lui Ten Hag ca al cincilea antrenor al United în mai puţin de un deceniu de la retragerea lui Ferguson.
Sursa: Agerpres
Premier League 19, 20, 21 aprilie 2022 - Eurosport
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo