Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Newcastle visează la un trio ofensiv de lux, format din jucători de la echipe de top din Europa

Nicu Savin

Publicat 08/10/2021 la 18:11 GMT+3

Newcastle a fost preluată de un grup de investitori din Arabia Saudită, care vor să transforme clubul de pe St. James Park într-o adevărată forță a Europei. Noii proprietari au făcut deja planul pentru întărirea echipei, iar "coțofenele" ar putea transfera chiar din iarnă o serie de jucători cu nume grele din fotbalul european.

Newcastle United are noi patroni și ambiții uriașe

Credit imagine: Getty Images

Newcastle este una dintre formațiile de mare tradiție din Anglia, dar clubul s-a zbătut în mediocritate în ultimele 2 decenii. Speranțele fanilor au fost reaprinse odată cu preluarea echipei de către un grup de investitori saudiți, care au plătit 350 de milioane de € pentru preluarea pachetului majoritar de acțiuni și promit investiții masive în viitorul apropiat.
Noii patroni au dat deja o lovitură și îl vor aduce în conducerea administrativă pe Frank McParland, omul care a lucrat 14 ani pentru Liverpool, aducând pe Anfield numeroși jucători tineri de mare calitate. În plus, noua conducere a "coțofenelor" îi caută deja un înlocuitor de marcă lui Steve Bruce, principalul vizat fiind Brendan Rodgers, managerul care a fost aproape de a luab titul cu Liverpool acum 7 ani și care în ultmele sezoane a făcut transformat-o pe Leicester într-una dintre cele mai bune echipe din Premier League.
Dar pentru ca Newcastle să devină repede o forță e nevoie în primul rând de jucători de valoare, iar noii șefi de pe St James Park nu au de gând să aștepte prea mult și au început deja să facă o listă largă cu potențiale achiziții. Pentru a crește repede notorietatea echipei, aceștia sunt dispuși să investească sume importante, chiar din iarnă, pentru transferurile unor fotbaliști de renume din Europa.
Citește și:

Newcastle visează la un atac stelar, chiar din iarnă

Oficialii "coțofenelor" par să se orienteze către fotbaliști importanți, care nu traversează cea mai bună perioadă la cluburile unde evoluează acum, astfel că noul proiect de la Newcastle ar putea să-i atragă foarte mult.
Jurnaliștii de la AS.com susțin că echipa engleză va încerca în iarnă să aducă cel puțin 3 jucători ofensivi de clasă, lucru care nu e deloc imposibil ținând cont de situația fiecăruia dintre aceștia. Primul pe listă ar fi Coutinho, de care Barcelona ar vrea să scape urgent, pentru că are un salariu foarte mare. Brazilianul cunoaște foarte bine Premier League, acolo unde a impresionat la Liverpool în trecut, iar o ofertă consistentă de la Newcastle l-ar putea convinge să semneze chiar în mercato-ul din ianuarie.
A 2-a țintă a englezilor este Gareth Bale, jucător care de asemenea este familiarizat cu Premier League. Galezul se află în ultimul an de contract cu Real Madrid și cel mai probabil nu va primi vreo ofertă de prelungire. Astfel, Newcastle ar putea fi viitoarea sa destinație, club care își va permite să-i satisfacă pretențiile financiare.
Dacă cei doi jucători amintiți ar aduce un plus în flacurile atacului, oficialii vor și un număr 9 clasic, iar Edinson Cavani este primul vizat. Uruguayanul are șanse mici să mai continue la Manchester United din iarnă, deoarece revenirea lui Ronaldo l-a cam scos din echipă, iar acesta nu se va mulțumi cu statutul de rezervă. În acest caz, Newcastle va are însă concurență serioasă, deoarece Real Madrid l-ar vrea și ea pe atacant. Totuși, madrilenii se gândesc doar la un împrumut pe termen scurt, astfel că o ofertă concretă, pe o perioadă mai lungă, de la cei de la Newcastle l-ar putea face să accepte să rămână în Premier League.
Newcastle nu intenționează însă să se întărească doar în atac. Noii patroni ai "coțofenelor" vor să profite de situația tensionată de la PSG și să-l transfere pe Keylor Navas. Acesta va fi scos din poartă mai devreme sau mai târziu, un club ca PSG neputându-și permite să-l țină pe Donnarumma pe bancă prea mult timp, astfel că goalkeeperul costarican ar putea accepta o mutare în Anglia, mai ales pe un salariu atractiv cum se preconiezează a fi cel pe care i-l va oferi Newcastle.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo