OFICIAL | Raphael Varane a semnat cu Manchester United

Manchester United l-a prezentat astăzi pe fostul fundaș al celor de la Real Madrid, Raphael Varane.

Raphael Varane parades before the Manchester United fans, Old Trafford, August 14, 2021

Credit imagine: Getty Images

Raphael Varane, fundașul francez în vârstă de 28 de ani, a fost prezentat astăzi în mod oficial de Manchester United. Fostul apărător al celor de la Real Madrid a ajuns în această vară pe Old Trafford în schimbul a 50 de milioane de euro, semnând un contract pe 4 sezoane cu echipa lui Ole Gunnar Solskjaer.
picture

Norwich City - Liverpool va fi sâmbătă de ora 19.30 la Eurosport 1

Credit imagine: Eurosport

Raphael Varane, al 13-lea jucător din era Solskjaer

Cu ocazia transferului la Manchester United, Raphael Varane a devenit al 13-lea jucător adus pe Old Trafford în mandatul lui Ole Gunnar Solskjaer. În această vară, diavolii roșii i-au mai adus pe Tom Heaton (Aston Villa) și Jadon Sancho (Borussia Dortmund).
"Manchester United este unul dintre cele mai mari cluburi de fotbal din lume iar șansa de a veni aici și a juca în Premier League era ceva ce nu puteam rata. Mai am multe lucruri de obținut în cariera mea și știu că mă voi alătura unei echipe cu jucători foarte buni, care au determinarea necesară pentru a câștiga trofee. Am vorbit cu antrenorul și am văzut ce progrese s-au făcut în ultimele sezoane aici. Abia aștept să mă alătur unui grup pregătit să joace la cel mai înalt nivel. Voi da totul pentru a deveni o parte a istoriei mărețe a clubului", a spus Raphael Varane după ce a semnat cu Manchester United.
Premier League continuă în acest weekend pe Eurosport.
picture

Program Premier League, etapa 1, 2021/2022

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo