Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Ole Gunnar Solskjaer, ultimele detalii despre Paul Pogba: "Există negocieri!". Ce spune despre Lingard

Razvan Circeag

Publicat 20/08/2021 la 20:00 GMT+3

Paul Pogba se află în ultimul an de contract la Manchester United și se află în negocieri pentru prelungirea contractului, dar își dorește mai mult plecarea în acest moment. Ole Gunnar Solskjaer a vorbit despre situația fotbalistului.

Soccer Manchester United

Credit imagine: SNTV

În ultima perioadă s-a vorbit în repetate rânduri despre viitorul lui Paul Pogba la Manchester United. Francezul nu a strălucit total pe Old Trafford, având perioade oscilante, dar este dorit în continuare la clubul englez.
Au mai rămas doar 10 luni din contractul mijlocașului francez, care va putea pleca liber dacă nu este convins de șefii de pe Old Trafford. În acest moment, Pogba câștigă 290 de mii de lire pe săptămână.
Conform celor de la The Athletic, acestuia i s-a pregătit un contract de 400 de mii de lire pe săptămână pentru a fi convins să prelungească. Astfel va deveni cel mai bine plătit fotbalist din lotul “Diavolilor roșii”, clasându-se peste De Gea. Contractul ar urma să fie valabil până în 2025.
Manchester City - Norwich va fi sâmbătă de la ora 17.00 pe Eurosport 1

Jesse Lingard va rămâne la Manchester United

Cu toate acestea, Pogba nu este foarte interesat în acest moment să continue la Man United și și-ar dori mai degrabă o nouă aventură.
Ole Gunnar Solskjaer, antrenorul celor de la Manchester United, a vorbit de asemenea în cadrul unei conferințe de presă despre situația și negocierile lui Pogba.
"Există negocieri între reprezentanții lui Paul și cei ai clubului. În ceea ce ne privește pe noi doi, lucrăm aici în fiecare zi să ne îmbunătățim și să îmbunătățim echipa. Când câștigi jocuri, te distrezi mai mult", a spus antrenorul.
Jesse Lingard a fost împrumutat la West Ham jumătate din sezonul trecut, dar Solskjaer a afirmat că mijlocașul ofensiv va evolua pe Old Trafford în noul sezon din Premier League.
Manchester United a făcut spectacol în prima etapă din noul sezon al Premier League, 5-1 cu Leeds. Paul Pogba a avut o prestație excelentă și a oferit 4 pase de gol.
Program Premier League, etapa a 2-a - 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo