Premier League 2021/22: Brentford | Primul sezon din istorie în prima ligă a Angliei

După 29 de ani de Premier League, Brentford devine echipa cu numărul 50 care va debuta pe prima scenă a fotbalului englez. Echipa danezului Thomas Frank a reușit până la urmă să promoveze după un meci de baraj câștigat fără mari probleme în fața celor de la Swansea City.

Brentford, în timpul amicalului cu Valencia

Credit imagine: Getty Images

Articol scris de Alex Iuga
Brentford este una dintre cele mai mari surprize ale fotbalului britanic în ultimii ani. Acum 2 sezoane a fost foarte aproape de promovare, dar a pierdut barajul cu cei de la Fulham, care au retrogradat la sfârșitul sezonului trecut. Cu un Ivan Toney într-o formă extraordinară, reușind 33 de goluri în sezonul precedent de Championship, echipa lui Thomas Frank a reușit miracolul și a promovat după o victorie 2-0 în finala barajului de promovare de pe Wembley cu Swansea City prin golurile marcate de Ivan Toney și Emiliano Marcondes.

Lot de jucători, antrenor și transferuri

Aflat la echipă încă din octombrie 2018, danezul Thomas Frank la momentul actual este printre cei mai vechi antrenori din Premier League. Deși este la debutul său în prima ligă engleză, Frank se anunță a fi unul dintre antrenorii de urmărit în acest sezon. Omul care a reușit să facă din Brentford, o echipă mediocră din liga a 2-a engleză, o echipă care a ajuns să promoveze în prima ligă, meritul fiind în mare parte a managerului danez.
La capitolul transferuri, Brentford nu s-a mișcat deloc rău. Nu a pierdut prea mulți jucători de bază, iar de venit, în mare parte au venit doar jucători cu experiență, care au mai jucat la nivel înalt. Pe lista de achiziții se află următorii jucători:
Cu 9 jucători noi față de sezonul recent încheiat, 3-4 dintre ei probabil având locul în primul 11 asigurat, Brentford nu arată deloc rău înainte de debutul pe prima scenă. La capitolul plecări nu au pierdut mulți jucători, doar 4, dintre 2 au fost oameni de bază în sezoanele precedente de Championship: Emiliano Marcondes (Bournemouth), Henrik Dalsgaard (Midtjylland), Luke Daniels (Middlesbrough) și Ellery Balcombe (Burton Albion).
picture

Brentford - Arsenal va fi vineri, de la ora 22 pe Eurosport 1

Credit imagine: Eurosport

La capitolul zvonuri, Brentford mai are nume interesante atăt la eventualele plecări, cât și la cele legate de eventuale veniri pe Brentford Community Stadium:
Plecări:
Veniri:
Cu lotul actual Brentford ar avea șanse bune să se salveze. Momentan, lotul lui Brentford are 32 de jucători, dintre care 5-6 probabil vor fi cedați fie definitiv, fie sub formă de împrumut:

Cum va arăta echipa la debutul în Premier League?

Cu un lot destul de larg, cei de la Brentford au câteva nume foarte interesante care se anunță a fi vedetele acestei echipe: Toney, Mbeumo, Sergi Canos, Yoane Wissa, Kristoffer Ajer, Christian Norgaard sau portarul David Raya sunt de departe cele mai interesante nume ale acestui sezon pentru Brentford. Dintre aceștia doar Wissa și Ajer sunt noi în lot, iar ceilalți 6 sunt la echipă din sezonul trecut, ceea ce înseamnî omogenitate pentru această echipă.
Brentford este echipa care va deschide noul sezon de Premier League pe teren propriu contra celor de la Arsenal, mâine de la ora 22:00 în direct pe Eurosport 1 HD. După acest meci urmează 2 deplasări consecutive, pe terenul celor de la Crystal Palace, iar mai apoi pe Villa Park contra echipei lui Dean Smith. În etapa a 4-a urmează un meci cu o contracandidată la salvarea de la retrogradare, pe teren propriu, cu cei de la Brighton and Hove Albion.
Va fi un debut de sezon complicat pentru această echip debutantă, însă acest factor de debutantă pe prima scenă le oferă și un avantaj enorm în acest sezon, jocul prestat de aceștia fiind o necunoscută pentru echipele din Premier League.
Noul sezon din Premier League, care va începe pe 13 august, se va vedea pe Eurosport 1, Eurosport 1 HD, Eurosport 2, Eurosport 2 HD, Eurosport 4 K și pe Eurosport Player, cu acoperire integrală digital pe site-ul Eurosport.ro și pe pagina de Facebook a Eurosport.
picture

Program Premier League, etapa 1, 2021/2022

Credit imagine: Eurosport

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo