Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Şedinţă de urgenţă la Manchester United! Cât şi de ce mai rezistă Solskjaer?

Cristian Mihală

Publicat 20/11/2021 la 20:46 GMT+2

Conducerea lui United a convocat de urgenţă o şedinţă, după dezastrul cu Watford, cel mai probabil Ole Gunnar Solskjaer urmând să fie destituit. Problema conducerii "diavolilor" e că nu au o soluţie de top pentru înlocuirea norvegianului.

Manager Ole Gunnar Solskjaer of Manchester United walks out for the second half during the Premier League match between Manchester United and Manchester City

Credit imagine: Getty Images

United a mai dat o măsură a ridicolului în care a ajuns cu Solskjaer la timonă în deplasarea de la Watford. Nou-promovata s-a distrat în prima repriză cu apărarea "diavolilor" şi în cele din urmă s-a impus cu un categoric 4-1. O înfrângere venită după ce în ultimele 4 meciuri United primise 4 de la Leicester, 5 de la Liverpool, pe Old Trafford şi "doar" 2 goluri de la City, tot în Teatrul Viselor. Diferenţa în meciul contra campioanei a fost mult mai mare decât scorul înscris pe tabelă, dar formaţia lui Guardiola nu a mai forţat deloc în repriza a doua.
Chiar şi aşa, Ole a fost susţinut, însă creditul acordat de şefi pare că a expirat. După înfrângerea contra echipei lui Ranieri, conducerea a convocat de urgenţă o şedinţă în care foarte probabil Solskjaer va fi demis.
De când a fost numit pe banca lui United, Solskjaer este antrenorul care a cheltuit cel mai mult, dintre toţi managerii din Premier League. Norvegianul a făcut achiziţii de 387 milioane de lire. Al doilea în acest top e Guardiola, cu transferuri de 380 de milioane de lire, pentru ca Chelsea să fi adus jucători în valoare de 348 milioane de lire. Klopp avea deja o echipă foarte puternică în momentul în care Ole a preluat United, astfel că germanul a cheltuit în această perioadă doar 112 milioane de lire.
CITEŞTE ŞI:

Cine vine în locul lui Solskjaer, la United?

Faptul că Ole nu a fost schimbat încă e legat şi de faptul că nu există un antrenor de top disponibil. Trenul Conte a fost ratat, italianul înţelegându-se cu Tottenham, iar Zidane a refuzat pentru a doua oară oportunitatea de a ajunge în Teatrul Viselor.
S-a tot vehiculat varianta Brendan Rodgers, însă nord-irlandezul are rezultate din ce în ce mai slabe pe banca lui Leicester. În consecinţă, nu oferă mari garanţii, mai ales că nu se ştie cum va fi primit de fani având în vedere trecutul de la Liverpool.
Salvarea ar putea veni de la Zidane, care, conform presei din Spania şi Franţa a primit o ofertă de nerefuzat de la PSG. Demiterea lui Pochettino de la cârma parizienilor ar fi imediat speculată de "diavoli", susţin atât jurnaliştii spanioli, cât şi cei englezi. De altfel, numele argentinianului a mai fost vehiculat în trecut, imediat după despărţirea acestuia de Spurs. S-a preferat atunci să i se ofere credit lui Solskjaer, decizie pe care acum oficialii lui United o regretă. Chiar dacă nu a confirmat la PSG, Pochettino cunoaşte perfect Premier League, unde a făcut din Tottenham o adevărată forţă. După plecarea lui, clubul s-a scufundat: o prezenţă constantă în Liga Campionilor, Spurs a ajuns cu argentinianul la timonă până în finala UCL (ultim act pierdut cu Liverpool). Ca atare, Pochettino ar fi varianta ideală a lui United, în acest moment, având în vedere că ceilalţi antrenori de top din Europa sunt imposibil de adus.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo