Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

United a ajuns de râsul lui Watford! Dezastrul creat de Solskjaer este complet

Cristian Mihală

Publicat 20/11/2021 la 18:05 GMT+2

Manchester United a ajuns la un noul nivel al ridicolului, în partida cu Watford, formaţie aflată în lupta pentru retrogradare. Prima repriză a partidei de pe Vicarage Road a arătat cât de jos a putut să ajungă "diavolii", sub comanda lui Solskjaer.

Ole Gunnar Solskjaer

Credit imagine: Getty Images

Înfrângere cu 4-2 la Leicester, o umilinţă unică în istorie cu Liverpool (0-5 pe Old Trafford) şi o nouă înfrângere pe propriul teren, cu City, 0-2, au fost 3 din ultimele 4 rezultate obţinute de United în campionat. În fiecare meci, Ronaldo&Co au fost surclasaţi de adversari, dar, aproape de neînţeles, Solskjaer a primit de fiecare dată credit din partea conducerii.
Azi, pe Vicarage Road, Watford, o formaţie nou-promovată, care va avea mari emoţii pentru a se salva, a reuşit o primă repriză de excepţie contra unui United anesteziat din nou. Sarr a ratat două penaltyuri, la aceeaşi fază, în debut, dar gazdele au făcut 2-0 până la pauză, rezultat logic având în vedere diferenţa de valoare din teren.
Ca atare, fanii lui Watford şi-au permis să râdă de formaţia care a dominat ani la rândul, sub Alex Ferguson, Premier League.
"You're getting sacked in the morning" (Vei fi dat afară dimineaţă) şi deja clasicul "Ole's at the wheel" au fost refrenurile care s-au auzit minute în şir din partea fanilor gazdelor.
Solskjaer a arătat din nou fără reacţie, într-o partidă în care United a fost dominată clar de locul 17 din Premier League.
CITEŞTE ŞI:

Solskjaer are rezultate dezastruoase. United se roagă ca PSG să îl ia pe Zidane

Oficialii lui United nu s-au mişcat suficient de repede cu Antonio Conte, care a ajuns între timp la Tottenham. În acest moment, nu există o variantă bună pentru înlocuirea lui Solskjaer, deşi e limpede că şi boardul lui United a înţeles că echipa nu are vreun viitor sub bagheta norvegianului. O variantă ar fi fost Brendan Rodgers, dar nord-irlandezul are un sezon dezamăgitor cu Leicester, care a coborât până pe locul 13, după partida pierdută azi la scor de neprezentare, 0-3, cu Leicester.
E limpede că jucătorii lui United sunt blocaţi, iar Solskjaer trebuie să plece, însă nu există vreun antrenor mare liber de contract, care să poată fi adus. S-a tot testat varianta Zidane, dar francezul nu vrea să vină în Premier League, campionat care nu crede că i se potriveşte. Şi, totuşi, salvarea ar putea veni tot de la Zizou, dar indirect.
Presa din Vest vorbeşte tot mai mult despre înlocuirea fostului tehnician al lui Tottenham cu Zinedine Zidane, antrenor liber de contract după despărţirea de Real Madrid. Mai mult, se pare că Zizou a primit o ofertă de nerefuzat din partea lui PSG, iar numirea lui ar avea şanse mari să se înfăptuiască în următoarele săptămâni.
"Negocierea a început deja, propunerea clubului PSG este de nerefuzat, iar în Qatar evoluția discuțiilor este aşteptată cu sufletul la gură", notează Mundo Deportivo.
Conform jurnaliștilor din Hexagon, Al Khelaifi e gata să facă orice sacrificiu pentru a-l convinge pe Zidane să semneze în perioada următoare, văzându-l un personaj cheie din două puncte de vedere: nu doar că e garantul performanțelor în UCL, dar poate fi decisiv în convingerea lui Mbappe să rămână. Starul de 22 de ani a recunoscut că a avut doi idoli în fotbal: Ronaldo și Zidane. De altfel, dorința atât de arzătoare de a ajunge la Real Madrid e inspirată din visul de a-i călca pe urme eroului său din copilărie.
Demiterea lui Pochettino de la PSG ar fi imediat speculată de "diavoli", susţin atât jurnaliştii spanioli, cât şi cei englezi. De altfel, numele argentinianului a mai fost vehiculat în trecut, imediat după despărţirea acestuia de Spurs. S-a preferat atunci să i se ofere credit lui Solskjaer, decizie pe care acum oficialii lui United o regretă. Chiar dacă nu a confirmat la PSG, Pochettino cunoaşte perfect Premier League, unde a făcut din Tottenham o adevărată forţă. După plecarea lui, clubul s-a scufundat: o prezenţă constantă în Liga Campionilor, Spurs a ajuns cu argentinianul la timonă până în finala UCL (ultim act pierdut cu Liverpool). Ca atare, Pochettino ar fi varianta ideală a lui United, în acest moment, având în vedere că ceilalţi antrenori de top din Europa sunt imposibil de adus.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo