Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Steve Bruce a oferit primele declarații după ce a fost "schimbat" toată săptămâna de la Newcastle. Planurile managerului

Andrei Nicolae

Actualizat 15/10/2021 la 18:46 GMT+3

Managerul a fost confirmat oficial pe banca tehnică pentru partida de duminică, de pe teren propriu, cu Tottenham. Steve Bruce a mărturisit că nu a vorbit cu conducerrea clubului despre situația lui, iar duminică va susținbe meciul cu numărul 1.000 al carierei din postura de manager / antrenor.

Steve Bruce

Credit imagine: Getty Images

Steve Bruce nu a avut zile ușoare de când Newcastle a fost vândut. În fiecare zi, managerul a fost "schimbat" de câteva ori. El a fost confirmat azi de club în funcție, pentru partida cu Tottenham programată duminică, de la ora 18:30, în direct pe Eurosport 1.
Newcastle - Tottenham, etapa 8
Tot azi, Steve Bruce a vorbit pentru prima dată pe larg despre situația lui pe banca tehnică a "coțofenelor", după ce clubul a fost preluat de un fond de investiții publice din Arabia Saudită, condus de prințul Mohammad Bin Salman.

Steve Bruce a oferit primele declarații după ce a fost "schimbat" toată săptămâna de la Newcastle

Managerul a mărturisit că nu au existat nicio discuție cu privire la viitorul său și a încercat să săpăstreze respectul și demnitatea lui. Evenimentul cu Tottenham este și unul de "neuitat" pentru Bruce, în condițiile în care va susține meciul cu numărul 1.000 din carieră din postura de manager / antrenor.
Amanda Staveley, cea care are cuvântul acum la Newcastle din punct de vedere al conducerii, a declarat că Steve Bruce va fi "primul care va ști" dacă lucrurile se vor schimba în ceea ce privește banca tehnică.
Tehnicianul echipei Newcastle a precizat că pregătirile pentru disputa cu Tottenham nu au fost deloc ușoare în contextul informațiilor vehiculate în ultimele zile, dar planurile lui sunt ca echipa să câștige.
Lucien Favre, Steven Gerrard și Frank Lampard sunt printre managerii care au fost prezentați potențiali înlocuitori pentru Bruce. Întrebat într-o conferință de presă dacă managerul îi poate convinge pe noii proprietari să-l păstreze, Bruce a răspuns: "Voi încearca din răsputeri, cine nu și-ar dori această oportunitate? Oricărui manager i-ar plăcea să stea pe scaunul meu. Dar eu voi încerca să fac tot posibilul pentru club, să aibă rezultate.Eu am încercat să-mi văd de treabă, să pregătesc jucătorii în cel mai bun mod posibil, pe asta m-am concentrat.
Cu conducerea clubului nu am avut niciun fel de discuții despre mine. Anumite discuții trebuie să rămână private, dar am vorbit totul despre echipă, despre accidentări, ce va fi weekend".

Ce a declarat Amanda Staveley

Newcastle are un nou proprietar după 14 ani, în urma tranzacției dintre Mike Ashley și fondul de investiții din Arabia Saudită. Iar Steve Bruce a fost sub o presiune mare în ultimele zile, mai ales că și cei mai mulți fani îl vor plecat.
Amanda Staveley și-a manifestat sprijinul lui Bruce mai devreme și a precizat: "Am avut o săptămână extrem de încărcată, am examinat afacerea și am cunoscut oamenii. Este imperativ să continuăm să fim răbdători și cumpătați în abordarea noastră.
Schimbarea nu se întâmplă întotdeauna peste noapte. Ea necesită timp și urmărim un plan și o strategie atent analizată.
Ne-am întâlnit luni cu Steve și cu jucătorii și le-am acordat timp și spațiu săptămâna aceasta pentru a se concentra asupra pregătirii pentru un joc foarte important care ne așteaptă duminică.
Steve a fost foarte profesionist. Dacă vom face modificări în continuare, Steve va fi primul care va ști. Dar, între timp, îi dorim mult noroc în cel de-al 1000-lea meci al său ca manager și ne vom alătura fanilor pentru a fi susține echipa".
Program Premier League, etapa 8 - Eurosport 2021/2022
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo