Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Vedetele din Premier League vor să se renunțe la VAR!

Marian Ursescu

Publicat 02/10/2022 la 10:47 GMT+3

Antonio Conte, managerul lui Tottenham, a fost cel mai vehement după meciul de sâmbătă, cu Arsenal. I s-au adăugat în demersal său, antrenorul lui Fulham, președintele și managerul lui Crystal Palace

VAR - Premier League

Credit imagine: Getty Images

O serie de manageri și președinți din Premier League au declarat că sunt dispuși să se renunțe la sistemul VAR, după mai multe controverse ce au avut loc în ultimele etape.
Antonio Conte, șeful lui Tottenham, îi auză pe arbitrii englezi de top de lipsă de consecvență. Conte și-a exprimat nemulțumirea față de standardul arbitrajului după ce l-a văzut pe Emerson Royal eliminat în înfrângerea de sâmbătă cu 3-1 în fața liderilor din Premier League, Arsenal.Iar italianul crede că arbitrii trebuie să se întoarcă la școală, altfel vor continua să rămână în urma colegilor lor de pe Continent.
"În Anglia, este foarte dificil. Uneori vezi situații care s-ar putea da cartonaș roșu, dar în schimb primești galben. La altele, sunt faulturi de cartonașe galbene, dar nu se dă nimic", a declarat Conte.
"Arbitrii trebuie să lucreze mult la asta. În Italia, de exemplu, arbitrii noștri pleacă joi pentru a rămâne împreună timp de trei zile pentru a lucra împreună, pentru a se uita la videoclipuri, pentru a încerca să se îmbunătățească. Nu știu dacă acest lucru se întâmplă în Anglia, dar ar fi o idee bună pentru că trebuie să avem arbitrii VAR la același nivel cu cei din teren", a adăugat Conte.

"Arbitrii nu au consecvență. Schimbă deciziile cum vor!"

Evaluarea sumbră a lui Conte a fost egalată de antrenorul lui Fulham, Marco Silva. Acesta a atacat faza în care Nathaniel Chalobah a fost eliminat în minutul opt, în meciul pierdut 4-1 cu Newcastle la Craven Cottage. Chalobah a avut un tackle nesăbuit asupra lui Sean L ongstaff. Chalobah a primit inițial un cartonaș galben de la arbitrul Darren England, dar de la VAR, Mike Dean l-a sfătuit să îl schimbe în roșu.
"Arbitrul a fost clar, pentru el a fost un cartonaș galben, mi-a și spus asta", a declarat Silva. "A fost o abordare dură, dar sunt 100% sigur că nu am văzut consecvență în astfel de situații. În următoarele câteva săptămâni vom vedea mai multe tackling-uri de genul acesta și vor fi date cartonașe galben. Este greu de înțeles pentru noi. Pot accepta cartonașul roșu dacă în următoarele 10 săptămâni, 20 de săptămâni, aș vedea decizii la fel, dar sunt sigur că nu va fi", a declarat Marco Silva.
Președintele Crystal Palace, Steve Parish, a întrebat "ce rost are VAR? " după ce Thiago Silva a scăpat de un cartonaș roșu pentru un henț clar în victoria celor de la Chelsea, 2-1 pe Selhurst Park.

"Dacă aș spune ce cred, atunci aș avea probleme. Așa că mai bine tac!"

Și antrenorul lui Crystal Palace, fostul international francez Patrick Vieira, e total nemulțumit de deciziile VAR. "Mi-e greu să înțeleg, să accept, așa că uneori e mai bine să tac cu adevărat și să nu vorbesc despre asta.Nu vreau să vorbesc despre asta pentru că arbitrul a greșit. Și dacă spun cu adevărat ceea ce cred atunci aș avea probleme, așa că este mai bine pentru mine să nu vorbesc despre asta", a declarat Vieira.
"Tehnologia pur și simplu nu este potrivită scopului", a declarat mijlocașul celor de la Leeds, Adam Forshaw. Într-un interviu pentru Mail on Sunday, Forshaw consideră că deciziile care implică VAR înfurie pe toată lumea și că sistemul trebuie să fie eliminat.
"Aș scăpa de VAR", a spus Forshaw. "Majoritatea băieților ar face-o. Te înfurie și mai mult pentru că există ceva acolo care este menit să fie alb-negru pentru tine, și nu este. Încă luați decizii greșite când există tehnologie. Este jenant".
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo