Eurosport
3 cluburi din Premier League, pe urmele lui Emiliano Martinez! Unde ar putea ajunge argentinianul
De
Publicat 13/03/2023 la 22:00 GMT+2
Emiliano Martinez vrea să plece de la Aston Villa la finalul acestui sezon. Pe urmele portarului argentinian se află 3 cluburi din Premier League, unul dintre ele fiind Tottenham, unde Dibu i-ar putea lua locul în primul 11 lui Hugo Lloris.
Emiliano Martinez - Aston Villa
Credit imagine: Getty Images
Emiliano Martinez vrea să plece la vară de la Aston Villa, chiar dacă mai are contract până în 2027. Portarul argentinian, care este cel mai bine plătit jucător din lotul echipei lui Unai Emery, vrea să ajungă la o echipă cu care să joace în Champions League.
Presa din Anglia a anunțat că Dibu are 3 variante în Premier League: Chelsea, Manchester United și Tottenham. Jurnaliștii argentinieni de la TyC Sports au scris că echipa lui Antonio Conte este favorită să-l transfere.
Spurs, care este pe locul 4 în clasamentul din Premier League, i-ar căuta un înlocuitor lui Hugo Lloris, iar adversarul său din finala Cupei Mondiale este una dintre opțiunile șefilor lui Tottenham.
De asemenea, Manchester United și Chelsea ar putea fi și ele în cursa pentru transferul lui Emiliano Martinez, ambele cluburi dorind să facă schimbări între buturi.
Citește și:
Emiliano Martinez, la un pas de despărțirea de Aston Villa
Emiliano Martinez, campion mondial cu Argentina la finalul anului trecut, speră să prindă un transfer la o echipă de top a Europei în această vară.
Potrivit presei din Anglia, Aston Villa nu se va opune unui transfer, atâta timp cât va primi o ofertă consistentă. Șefii de pe Villa Park se așteaptă ca Martinez să devină cel mai scump portar din istoria fotbalului, depășind suma plătită de Chelsea pentru aducerea lui Kepa de la Bilbao în 2018, atunci când londonezii au plătit 80 de milioane de euro.
Martinez a ajuns la Aston Villa în 2020, atunci când s-a transferat de la Arsenal în schimbul a 17,4 milioane de euro. Timp de 10 ani, el a fost jucătorul "tunarilor", dar a fost împrumutat în mai multe rânduri la echipe precum Oxford United, Sheffield Wednesday, Rotherham, Wolverhampton, Getafe sau Reading.
Portarul de 30 de ani are o cotă de piață de 28 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.com.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo