Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

A câștigat UCL cu Liverpool, acum a driblat moartea: "Luam echivalentul a 6 doze de heroină pe zi"

Cristian Mihală

Actualizat 14/11/2023 la 14:05 GMT+2

Chris Kirkland, fost portar la Liverpool în perioada 2001-2006, a vorbit despre problemele de sănătate mintală avute și despre adicția de droguri care aproapei i-a curmat viața.

Chris Kirkland (PA Photos)

Credit imagine: PA Photos

Ajuns la 42 de ani, Chris Kirkland s-a retras în 2016. El a fost văzut unul dintre portarii cu mare potențial ai Angliei, Liverpool transferându-l în 2001, la doar 20 de ani. A apărat în doar 25 de meciuri pentru "cormorani", prinzând chiar și o selecție la prima reprezentativă a "Celor 3 Lei".
Într-un interviu pentru The Athletic, cel care s-a ocupat după retragere de destinele formației feminine a lui Liverpool, din postura de antrenor, a dezvăluit că a trecut printr-un adevărat "iad" din cauza unui medicament numit Tramadol, care va intra în curând pe lista substanțelor interzise în fotbal.
Consumat de depresie și anxietate și cu gânduri de suicid, Kirkland a apelat la acest medicament, care în cantități mari produce efecte halucinogene. "E drogul diavolului, aproape că m-a omorât", e concluzia amară a fostului goalkeeper.
"A trebuit să merg la reabilitare, iar acolo mi-au zis că ajunsesem să consum echivalentul a 6 doze de heroină pe zi. Mi-au zis că trebuia să fi murit deja. La început, îți dă un sentiment de bine, te simți fericit, indiferent de problemele avute legate de anxietate.
Inițial, am folosit Tramadol pentru durere de spate, dar apoi am sesizat că îmi alungă gândurile negre și mă scapă de depresie. După trei luni de consum eram terminat. Nici măcar nu mai avea vreun efect asupra psihicului, era vorba doar de dependență.
Am avut o perioadă în care nu am dormit 5 sau 6 zile deloc, aveam halucinații, transpiram constant, îmi era frig și vomitam. Simțeam crampe în tot corpul. Soția mea mă verifica mereu dacă încă respir", a dezvăluit fostul portar.
Din aprilie 2022, Kirkland a scăpat de adicție și acum poate duce din nou o viață normală. A ales să își facă povestea publică în speranța că tinerii care sunt în fața unei potențiale tentații legate de consumul de droguri sau de substanțe cu efecte similare se vor gândi de două ori înainte de a-și distruge viața.
Ultima oară antrenor cu portarii la Colne, formație de ligă inferioară din Anglia, Chris speră să revină în stafful unei alte echipe, pentru că nu își imaginează viața fără fotbal.
4 meciuri a jucat Kirkland pentru Liverpool în sezonul 2004-2005 al Ligii Campionilor, unul terminat cu miracolul de la Istanbul, unde concurentul său pe post, Jerzy Dudek, a fost eroul "cormoranilor". Accidentat, Chris nu a prins lotul pentru finala contra Milanului, dar are contribuția sa la cucerirea UCL.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo