Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Boehly, mai ceva ca Abramovich! Chelsea, gata să dea 85 de milioane de £ pe un tânăr de 21 de ani

Nicu Savin

Publicat 03/08/2022 la 21:23 GMT+3

Todd Boehly a promis investiții masive atunci când a devenit propritarul lui Chelsea, iar americanul încearcă să se țină de promisiune. Presa engleză scrie că formația londoneză este gata să ofere 85 de milioane de £ pentru Wesley Fofana, fundașul lui Leicester, care este ademenit pe Stamford Bridge cu un salariu colosal.

Todd Boehly

Credit imagine: Getty Images

Chelsea l-a transferat în această vară pe Kalidou Koulibaly, dar pierderile lui Rudiger și Christensen îl determină pe Tuchel să ceară insistent conducerii aducerea a încă unui fundaș central de mare valoare. Prima opțiune a fost Jules Kounde, dar francezul a preferat să meargă la Barcelona, astfel că londonezii trebuie să se reorienteze.
În ultimele zile, presa engleză a speculat că Wesley Fofana a devenit ținta numărul unu a lui Tuchel, însă achiziția acestuia nu este deloc simplă. Deși a fost multă vreme accidentat în stagiunea trecută, fundașul de 21 de ani este o certitudine și în martie a semnat un nou contract cu Leicester, valabil până în 2027.
Gruparea de pe King Power Stadium nu vrea să-l cedeze pe Fofana, decât în cazul unei super-oferte. Conform Daily Mail, Chelsea a înțeles acest lucru și este gata să pună la bătaie o sumă colosală: 85 de milioane de £. Dacă mutarea se va realiza la acest cost, Fofana va deveni cel mai scump fundaș din istorie. Recordul actual îi aparține lui Harry Maguire, transferat de la Leicester la Man United în 2019 pentru 78,3 milioane de £.
În era Abramovich, Chelsea a făcut multe transferuri de răsunet, dar niciodată nu a plătit o sumă măcar apropiată pe un fundaș. Cel mai scump apărător din istoria londonezilor este Ben Chilwell, adus tot de la Leicester pentru 45,2 milioane de £, în 2020.
Citește și:

Chelsea îi pregătește un salariu stelar lui Fofana

Pe lângă suma amețitoare pe care Boehly este gata să o plătească, Fofana este atras și el cu un salariu colosal. Sursa citată anunță că francezului i s-a promis un venit săptămânal de 200.000 de £. Aceasta ar putea fi și o strategie a londonezilor pentru ca jucătorul să pună presiune pe șefii lui Leicester să fie lăsat să plece.
Fofana a ajuns la Leicester în 2020, în schimbul a 31,5 milioane de £, după ce impresionase la Saint Etienne, la chiar primul său sezon în Ligue 1. Fundașul cu 5 selecții la naționala U21 a Franței nu a avut nevoie de prea mult timp de adaptare și a devenit repede un om de bază al "vulpilor", jucând 28 de meciuri în primul său sezon în Premier League. În stagiunea trecută, fundașul a jucat abia pe final, deoarece din august 2021 până în martie 2022 a stat departe de teren din cauza unei accidentări grave (ruptură de peroneu).
Dacă va ajunge la Chelsea, Fofana va avea în mare parte garantat locul de titular. Tuchel preferă un sistem cu 3 fundași centrali, astfel că linia defensivă a lui Chelsea ar putea fi formată din Fofana, Thiago Silva și Koulibaly. Malang Sarr și Trevoh Chalobah sunt ceilalți fundași centrali ai germanului, dar e clar că aceștia vor fi folosiți cel mai puțin.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo