Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum e așteptat Dibu Martinez la Aston Villa! Unai Emery vrea să-l învețe să-și controleze emoțiile

Bianca Dumitru

Publicat 23/12/2022 la 23:20 GMT+2

Emiliano Martinez se pregătește de revenirea la Aston Villa, după câștigarea trofeului Cupei Mondiale alături de echipa națională a Argentinei. Unai Emery a declarat că abia așteaptă să discute cu goalkeeper-ul său, pentru a-l sfătui să-și stăpânească emoțiile.

Emiliano Martínez

Credit imagine: Getty Images

Emiliano Martinez a fost unul dintre eroii Argentinei la ediția din acest an a Campionatului Mondial de fotbal din Qatar, la care a apărat mai multe lovituri de la 11 metri, ajutându-și echipa să câștige cel de-al treilea titlu din istorie. La finalul competiției, portarul a atras atenția, însă, și prin câteva gesturi controversate, pentru care a fost criticat de multe voci din fotbal.
Goalkeeper-ul argentinian este așteptat să revină în următoarele zile în Anglia, pentru a reveni la antrenamentele celor de la Aston Villa. Înainte de a se revedea cu fotbalistul său, Unai Emery a vorbit despre prestațiile lui Martinez din Qatar.
Antrenorul a spus că este mândru de cum a jucat argentinianul la Cupa Mondială, dar că vrea să-i vorbească despre modul în care ar trebui să sărbătoarească reușitele, urmând a-l îndemna să-și stăpânească emoțiile.
"Vreau să vorbesc cu el când va veni aici săptămâna viitoare, dar mă gândesc mai mult la performanța sa și la victorie, decât la cum a sărbătorit rezultatul. Celebrarea este pentru suporteri, cu emoții cu adevărat mari. Nu este chiar un moment bun ca antrenor pentru a identifica de ce a făcut ce a făcut.
Prefer să fiu concentrat pe modul în care a evoluat și cum va juca alături de noi după aceea. O să vorbesc cu el pentru că vreau să-l sfătuiesc să-și controleze emoțiile.
Trebuie să avem valori, trebuie să ne concentrăm pe comportament atunci când suntem împreună și față de adversari. Putem vorbi în 90% din cazuri despre lucruri foarte bune și să fim foarte mândri de el, de performanța sa, de victorie. Este despre mai mult decât despre micile detalii, cum ar fi modul în care a sărbătorit", a declarat Unai Emery.
Tehnicianul celor de la Aston Villa a mai spus că Martinez este așteptat să revină joi, 29 decembrie, la club, urmând a intra pe teren, cel mai probabil, în duelul cu Tottenham, programat pe 1 ianuarie, de la ora 16:00.
Fanii echipei de pe Villa Park intenționează să îi pregătească un banner special lui Emiliano Martinez pentru a-l felicita pentru titlul mondial cucerit în Qatar, pe 18 decembrie.
Citește și:

SOUNESS, CEL MAI DUR ATAC LA DIBU MARTINEZ

După gesturile făcute atât la festivitatea de premiere de la Cupa Mondială, cât și ulterior, argentinianul a fost taxat dur de mulți specialiști și foști sau actuali jucători, dar poate cel mai vehement a fost Graeme Souness.
Triplu campion al Europei cu Liverpool, fostul internațional scoțian a lansat o tiradă fără precedent la adresa portarului argentinian, subliniind că nu s-a făcut de râs doar pe sine, ci și țara sa, și că va rămâne în istorie grație comportamentului și nu a prestațiilor foarte bune.
"Pot accepta acele antichități, până la un punct. Dar despre ce ar trebui să vorbim mai mult este gestul grosolan pe care l-a făcut după ce a primit trofeul de portarul trofeului.
Unii oameni chiar găsesc așa ceva amuzant? Martinez s-a făcut de rușine și și-a făcut de rușine țara. Arăta ca un clovn vulgar. Dacă pentru asta vrea să fie amintit, atunci Dumnezeu să ne ajute pe toți.
Îmi place de el ca portar, la Argentina și Aston Villa. Dar ca el să creadă că ceea ce a făcut a fost potrivit, este de necrezut. De ce nu a vrut să fie amintit pentru prestația sa? Sau pentru performanța echipei? Sau pentru performanța lui Lionel Messi? Nu pot înțelege de ce a ales să facă asta în fața unei lumi care privește.
De asemenea, a fost pe scenă cu diverșii demnitari și cu Emirul Qatarului.Ce respect a arătat pentru gazdele sale? Pentru sine, chiar? Poate că nu-i pasă, dar nu cred că va fi mândru peste ani. Din păcate, acea imagine face parte din povestea finalei acum. Și ce finală a fost", a spus Souness, citat de Daily Mail.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo