Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Gary Neville, opinie controversată: nu crede că transferul lui Casemiro a fost o mutare "deșteaptă"

Cristian Mihală

Publicat 02/03/2023 la 12:23 GMT+2

Gary Neville consideră că aducerea lui Casemiro la Manchester United nu a fost cea mai inspirată mutare, dacă ne gândim din perspectiva vârstei și a faptului că brazilianul ar putea fi lipsit de motivație. Totuși, randamentul sud-americanului pare să îl contrazică pe fostul mare fundaș dreapta englez.

Casemiro (Manchester United) celebrating

Credit imagine: Getty Images

Casemiro a semnat vara trecută cu Manchester United, lăsând în urmă o carieră impresionantă la Real Madrid, în care a cucerit, printre altele, 5 Ligi ale Campionilor. Sosirea sa la Old Trafford s-a produs pentru 70 de milioane de euro, plus 15 milioane în variabile în funcție de performanțe.
Exceptându-l pe Rashford, care e poate cel mai în formă jucător din lume în prezent, brazilianul a fost unul dintre cei mai constanți jucători ai "diavolilor". El a sărbătorit primul său trofeu cu United, Cupa Ligii, după ce a marcat un gol în finala lui Newcastle.
A fost o reușită care a ajutat-o pe United să pună capăt unei perioade de cinci sezoane secetoase, dar, cu toate acestea, Gary Neville nu e convins de utilitatea mutării. Casemiro a avut un impact incredibil în jocul formației lui Ten Hag, aducând mult echilibru la centrul terenului.

Casemiro e rutinat, lipsit de motivați și blochează jucătorii tineri, crede Gary Neville

Casemiro fost instrumental pentru formația de pe Old Trafford în multe momente, dar fostul fundaș dreapta din era "Ferguson" nu e sigur că a fost cea mai deșteaptă mutare a lui United.
"Nu cred că transferul lui Casemiro se potrivește filosofiei lui Ten Hag. Cred că și-ar fi dorit mai degrabă băieți mai tineri și mai înfometați, care au încă această marjă de creștere. Casemiro a câștigat tot. Te uiți la Antony și Lisandro Martinez, sunt mai tineri și mai în foame de trofee", a spus Gary Neville, citat de Marca.
Simt că Ten Hag nu va semna cu nume mari în vară. Dacă vin proprietari noi, se schimbă situația, vor dori să facă o declarație de intenție și vor fi aduși jucători mari. Altfel, mă tem că nu vor fi investiții masive la United | Gary Neville
Casemiro a câștigat fiecare din ultimele 9 finale în care a jucat.
United a ajuns la 30 de victorii în acest sezon, în toate competițiile (în 41 de meciuri). Doar în sezoanele 2006-2007 și 2012-2013 "diavolii roșii" au mai avut atâtea succese în acest punct al sezonului. Interesant e că în acele campanii United a reușit la final de stagiune să cucerească titlul în Premier League.
Pentru Manchester United urmează marele derby cu Liverpool, pe Anfield, o dispută care înseamnă ultima șansă a "cormoranilor" de a rămâne în lupta pentru un loc de Champions League. În ceea ce o privește pe United, un succes duminică ar însemna mult în eventuala luptă la titlu, deși Arsenal pare în acest moment greu de oprit.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo