Gary Neville, pariu inedit. Ce va face legenda lui United dacă Arsenal câștigă titlul de campioană

Arsenal are posibilitatea să câștige un titlu de campioană în Anglia după o pauză de 19 ani și este momentan în fruntea clasamentului în lupta pentru acest trofeu. Gary Neville, fostul jucător al celor de la Manchester United, susține că trupa lui Arteta nu va reuși să își ducă misiunea la bun sfârșit și a făcut un pariu cu un fan al "tunarilor" de pe rețelele sociale.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Gruparea de pe Emirates este pe primul loc în Premier League și are un avans de cinci puncte în fața principalei contracandidate, Manchester City. Trupa lui Arteta a demonstrat până acum că poate gestiona presiunea venită din partea rivalilor și că poate cuceri un nou titlu după aproape două decenii.
Gary Neville, unul dintre cei mai remarcanți jucători din istoria lui Manchester United, nu crede că Arsenal își poate păstra ritmul până la capăt. Fostul fundaș de pe Old Trafford a fost unul dintre cei mai marti critici ai "tunarilor" în acest sezon, iar acest aspect a atras antipatia unor fani de pe Emirates.
Un suporter al lui Arsenal de pe rețelele sociale i-a lansat astfel o provocare inedită lui Neville: "Dacă Arsenal câștigă titlul, Gary Neville ar trebui să se radă în cap pe terenul din Emirates în ultima zi a sezonului pentru caritate."
Citește și:

Neville a acceptat un alt pariu

Legenda lui United nu a fost de acord cu "invitația" fanului lui Arsenal, însă a intrat în jocul său și a lansat un alt pariu. Neville a declarat că dacă trupa lui Arteta va cuceri Premier League, atunci va purta un tricou al lui Arsenal pe care să scrie "campioni".
Britanicul i-a oferit însă o provocare și fanului de pe Emirates, în cazul în care "tunarii" nu termină pe primul loc campania: "Dar dacă tu pierzi, vii aici cu tot respectul și spui 'Îmi pare rau, Gary'."
Arsenal are șansa să câștige titlul chiar pe Emirates, dacă lupta se va duce până în ultima etapă. Echipa lui Arteta joacă ultimul meci din Premier League în fața lui Wolverhamtpon pe 28 mai.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo