Liverpool, doar 31,3% șanse să ia titlul în Premier League! Anunțul lui Klopp după derbyul cu United

Jurgen Klopp s-a declarat dezamăgit de egalul scos de echipa sa, Liverpool, pe terenul lui Manchester United, 2-2, dar a încercat să fie optimist în privința șanselor la titlu, explicând că punctul acumulat azi ar putea fi decisiv pentru locul în clasament.

Manchester United-Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Formația lui Klopp nu a bătut-o pe United nici în retur, deși în cele două partide din acest sezon Salah&Co au trimis nu mai puțin de 62 de șuturi spre poarta lui Onana. În toamnă a fost 0-0, pentru ca azi, pe Old Trafford, formația lui Ten Hag să revină incredibil, după o primă repriză în care a fost surclasată la toate capitolele.
Conform calculatorului Opta, șansele lui Liverpool la titlu au scăzut cu aproape 14 procente, "cormoranii" având acum doar 31,3% șanse să termine pe primul loc după 38 de etape.
Klopp știe la rândul său că remiza de azi e una care poate crea probleme, mai cu seamă cu United e într-o formă execrabilă, iar victoria pe Old Trafford ar fi trebuit să fie o formalitate. Deși e dezamăgit de rezultat, managerul german a încercat să vadă partea plină a paharului, după un nou duel în care nu l-a învins pe Ten Hag.
"E evident că ar fi trebuit să învingem, după cum a arătat prima repriză trebuia să avem un avantaj mult mai mare pe tabela de marcaj. A fost dezamăgitor să intrăm la pauză cu doar un gol în față, la cum s-a jucat.
În cele din urmă, am terminat cu un punct în plus în clasament față de cât aveam la începutul etapei. Nu sunt fericit de rezultat, normal, dar acest punct poate face diferența la final. Echipa care câștigă Premier League, la final, va merita să fi câștigat. Suntem în această cursă și nu vom renunța", a spus Klopp la microfonul Sky Sports.

Klopp nu crede că titlul în Premier League se va decide la golaveraj

Arsenal are 71 de puncte, la fel ca Liverpool, dar Salah&Co nu mai depind de ei pentru titlu. "Cormoranii" așteaptă un pas greșit al rivalilor londonezi, pentru că formația lui Arteta are un golaveraj superior (cel mai bun atac din Premier League - 75 de goluri și cea mai bună apărare - 24).
Fanii de pe Anfield au fost nemulțumiți în ultimele etape că echipa lor s-a concentrat mai mult pe victoriile propriu-zise decât pe recuperarea golaverajului, dar Klopp crede că, o astfel de abordare, ar fi falimentară.
"Fanii noștri cred că ar trebui să ne concentrăm mai mult pe golaveraj. Le transmit că ar fi cel mai stupid lucru pe care l-am putea face", a mai spus germanul.
În repriza a doua de pe Old Trafford, Klopp a fost la un pas de o criză de nervi, la o fază de atac a gazdelor, iar la final nu a ocolit subiectul.
"Nu am fost nervos pe băieți, dar în tensiunea meciului m-am manifestat, nu am putut trece peste anumite lucruri. Cel mai mult m-am enervat când am văzut la o fază că am rămas cu un jucător între linii. Dacă aș fi fotbalist, nu aș fi mulțumit că managerul meu urlă așa pe margine, ceea ce e complet în regulă. Mi-am pierdut calmul, dar se mai întâmplă și astfel de momente", a completat managerul german.
Programul lui Liverpool până la finalul sezonului
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo