Marca a anunțat noua echipă a lui Cristiano Ronaldo, după despărțirea de United: Newcastle
Publicat 23/11/2022 la 06:51 GMT+2
Cristiano Ronaldo va fi noul jucător al lui Newcastle United, din ianuarie. Cel puțin asta susține cotidianul spaniol Marca, sursa citată anunțând că Jorge Mendes, agentul jucătorului, și reprezentanții "coțofenelor" s-au înțeles deja.
Cristiano Ronaldo esulta per un gol in Manchester United-Sheriff Tiraspol - Europa League 2022/2023
Credit imagine: Getty Images
CR7 s-a despărțit ieri de Manchester United, de vină fiind interviul exploziv pe care vârful de 37 de ani i l-a dat lui Piers Morgan și care a apărut lunea trecută.
În această perioadă, a fost clar pentru toată lumea că "diavolii" îi vor rezilia contractul înainte de expirarea lui (iunie 2023), astfel că s-a scris intens despre viitoarea destinație. Varianta cea mai improbabilă era Arabia Saudită, de unde portughezul avusese în vară o ofertă de 350 de milioane de euro, dar existau date clare că Chelsea și Roma pot fi variante de luat în calcul. În egală măsură, agentul său, Jorge Mendes, l-a propus la Bayern și Real Madrid, la fostul club al lusitanului creându-se o "portiță" de intrare după accidentarea lui Benzema.
În cele din urmă, reprezentanții lui Ronaldo au bătut palma cu Newcastle, anunță sursa citată, cel mai bogat club din lume fiind convins că o astfel de achiziție poate ajuta enorm în tentativa de a obține un loc de Champions League.
"Următoarea destinație a lui Ronaldo e Newcastle", a titrat cotidianul spaniol Marca.
Antrenată de Eddie Howe, formația de pe St James' Park a investit enorm în ultimul an și jumătate în transferuri, iar rețeta e una de succes. Înainte de pauza generată de Mondial, Newcastle e pe locul 3, la doar două puncte distanță de campioana Manchester City.
Ronaldo s-a despărțit de Manchester United
CR7 s-a despărțit de Manchester United "de comun acord, cu efect imediat", a anunţat marţi clubul englez de fotbal într-un comunicat de presă citat de AFP şi DPA.
"Clubul îi mulţumeşte pentru uriaşa sa contribuţie în cele două perioade în care a jucat pe Old Trafford, marcând 145 de goluri în 346 de meciuri, şi îi doreşte succes în viitor, la fel ca familiei sale", a adăugat Manchester United în legătură cu plecarea vedetei în vârstă de 37 de ani, care a adus recent critici dure antrenorului Erik ten Hag şi şefilor clubului într-un interviu pentru canalul TalkTV.
"Toată lumea de la Manchester United rămâne concentrată pentru ca echipa să continue să progreseze sub Erik ten Hag şi să colaboreze pentru a avea succes pe teren", a adăugat United în comunicat.
Portughezul a dat publicităţii propriul său comunicat: "În urma discuţiilor cu Manchester United, am convenit de comun acord să încheiem contractul nostru mai devreme. Iubesc Manchester United şi iubesc suporterii, asta nu se va schimba niciodată. Cu toate acestea, mi se pare momentul potrivit să caut o nouă provocare. Doresc succes echipei pentru restul sezonului şi pentru viitor".
Manchester United anunţase, vineri, că va "lua măsuri adecvate" ca răspuns la afirmaţiile lui Ronaldo, care l-au vizat şi pe Ten Hag.
Căpitanul Portugaliei dispută în Qatar a cincea sa Cupă Mondială şi probabil ultima din carieră, putând deveni primul jucător din istorie care să înscrie la cinci ediţii diferite.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo