Ofertă uriașă pentru Lautaro Martinez! La ce club din Premier League este așteptat atacantul lui Inter

Deși a făcut deja câteva transferuri importante, Antonio Conte nu are de gând să se oprească aici. Antrenorul vrea să-l aducă la Tottenham pe Lautaro Martinez, iar potrivit presei internaționale, londonezii au făcut o ofertă foarte bună.

Inter Milan's Lautaro Martinez celebrates during the Italian Serie A football match between Cagliari and Inter Milan on May 15, 2022 at the Sardegna arena in Cagliari

Credit imagine: Getty Images

Antonio Conte vrea să-și întărească echipa în această vară și, deși a făcut deja câteva mutări, mai are ținte importante pe piața transferurilor.
Unul dintre fotbaliștii doriți la Tottenham este Lautaro Martinez, un jucător care îi place foarte mult antrenorului italian. Potrivit jurnalistului Alfredo Pedulla, șefii lui Spurs ar fi dispuși să plătească 90 de milioane de euro pentru argentinian.
Atacantul de 24 de ani mai are contract cu Inter până în 2026 și, conform agentului său, Alejandro Camano, nu își dorește să plece de la Milano.
"Nu există motive pentru o plecare de la Inter", a spus impresarul, informații pe care Pedulla le consideră valide. Cu toate astea, jurnalistul a punctat că oficialii lui Tottenham nu vor face un pas înapoi.
Oferta de 90 de milioane de euro ar putea fi foarte tentantă pentru șefii milanezilor, care ar putea accepta transferul doar din considerente financiare.
Citește și:

Tottenham e foarte activă pe piața transferurilor

După ce i-a adus rezervă lui Lloris (pe Fraser Forster) și l-a semnat din postură de jucător liber de contract pe Ivan Perisic, formația londoneză a câștigat bătălia pentru Yves Bissouma.
Unul dintre cei mai buni închizători din Premier League, jucătorul de 25 de ani din Mali era pe lista mai multor cluburi mari, dar Tottenham s-a mișcat cel mai repede. Daniel Levy a obținut un preț excelent pentru Bissouma - 25 de milioane de lire (29 de milioane de euro) - suma atât de mică fiind legată de situația contractuală a fotbalistului lui Brighton.
Concret, Bissouma a refuzat orice ofertă de prelungire din partea echipei lui Graham Potter, astfel că din iarnă ar fi intrat în ultimele 6 luni de contract și ar fi putut semna gratis cu altă formație.
Odată cu venirea lui Yves Bissouma, Conte va avea probabil cel mai puternic cuplu de mijlocași centrali din prima ligă engleză, Pierre-Emile Hojbjerg făcând un ultim sezon încântător.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo