Ronaldo a renunțat la o avere pentru a pleca de la United! Portughezul are 3 variante pentru viitor

Cristiano Ronaldo s-a despărțit în mod oficial de Manchester United. Conform presei engleze, Ronaldo nu va primi niciun fel de despăgubire financiară, reununțând la circa 16 milioane de £, atât cât mai avea de încasat până la finalul contractului. Momentan, viitorul starului este incert, dar există cel puțin 3 variante pentru acesta.

BIRMINGHAM, ENGLAND - NOVEMBER 06: Cristiano Ronaldo of Manchester United during the Premier League match between Aston Villa and Manchester United at Villa Park on November 6, 2022 in Birmingham, United Kingdom. (Photo by Matthew Ashton - AMA/Getty Image

Credit imagine: Eurosport

Cristiano Ronaldo și Manchester United au ajuns la un acord pentru rezilierea contractului. Ceea ce era aproape sigur după interviul incendiar al portughezului a devenit realitate astăzi, când clubul de pe Old Trafford a anunțat despărțirea de starul său.
La scurt timp a venit și reacția jucătorului, care a fost în aceeași notă de eleganță, fiecare parte urându-și succes în continuare. E clar că nimeni nu a dorit perpetuarea unei polemici în spațiul public, astfel că s-a lăsat impresia unei despărțiri în condiții normale.
Indiferent de cum au stat lucrurile, Ronaldo va juca din ianuarie la o altă echipă. Conform Daily Mail, portughezul nu s-a legat de contractul cu United și a acceptat rezilierea fără să primească niciun fel de compensație financiară. Astfel, starul de 37 de ani a renunțat la circa 16 milioane de £, atât cât mai avea de încasat până în vara anului viitor.

Ronaldo, între Sporting și plecarea din Europa

Odată ce și-a încheiat socotelile cu United, Ronaldo trebuie să decidă acum cu ce echipă va semna din ianuarie. Deși în următoarea perioadă se va concentra pe Campionatul Mondial, la care Portugalia va debuta joi, Ronaldo l-a pus cu siguranță la treabă pe Jorge Mendes, celebrul său impresar.
Zilele trecute presa iberică a scris că Ronaldo a fost propus la Real Madrid, în contextul accidentării lui Benzema, dar madrilenii se pare că nu iau în calcul această variantă. Bayern Munchen sau Chelsea ar fi alte cluburi mari la care portughezul și-ar dori să ajungă, dar dorința nu este reciprocă. Totuși, londonezii ar putea face acum un pas în față pentru a-l semna pe CR7, mai ales că atacul grupării de pe Stamford Bridge a suferit în prima parte a sezonului.
În aceste condiții, singura variantă viabilă a lui Ronaldo pentrua rămâne în Europa este Sporting Lisabona, clubul la care s-a format și de la care a plecat la Manchester United. Lusitanul a declarat în trecut că i-ar plăcea să-și încheie cariera la Sporting, iar acum ar fi momentul ideal pentru o revenire pe Alvalade. De altfel, casele de pariuri oferă deja cote pentru următoarea sa echipă, iar gruparea din Lisabona este cotată ca principala favorită să-i obțină semnătura. Așa consideră și o parte a presei britanice, astfel că acest deznodământ prinde din ce în ce mai mult contur.
Ronaldo are și varianta unor destinații exotice. Inter Miami ar fi una dintre ele, David Beckham fiind intersat de atragerea unor staruri de nivelul său pentru a crește notorietatea echipei sale din MLS. O altă soluție ar fi o plecare în Orientul Mijlociu. Ronaldo a recunoscut în interviul acordat lui Piers Morgan că a refuzat o ofertă fantastică din zona arabă în vara trecută, dar e posibil ca a doua oară să nu mai spună pas.
Campionatul Mondial din Qatar se desfășoară în perioada 20 noiembrie – 18 decembrie, iar toate informațiile despre cel mai important eveniment al finalului de an le puteți găsi pe Eurosport.ro și aplicația Eurosport, care poate fi descărcată din App Store sau Magazin Play.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo