Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Thomas Tuchel nu și-a menajat jucătorii, după Leeds - Chelsea 3-0! Ce a spus despre gafa lui Mendy

Nicu Savin

Publicat 21/08/2022 la 18:51 GMT+3

Thomas Tuchel a avut un discurs echilibrat după eșecul usturător al celor de la Chelsea pe terenul lui Leeds, scor 0-3. Germanul a recunoscut că echipa sa a făcut un meci modest și a subliniat că gafa lui Mendy a avut o influență mare. În plus, managerul l-a taxat și pe Koulibaly, care a fost eliminat pe final.

#CareSuntȘansele Derby-ul Man United – Liverpool, prefațat alături de Vlad Bogos și Mihai Rotariu

Chelsea a fost surclasată astăzi pe terenul lui Leeds, scor 0-3, în etapa a 3-a din Premier League. Londonezii au arătat ca o echipă mică și s-au întrecut în erori pe Elland Road. Tonul l-a dat Mendy, care a încercat să-l dribleze pe Brenden Aaronson, dar americanul nu s-a dus pe fentă, l-a deposedat pe portarul lui Chelsea și a deschis scorul în minutul 33.
Peste numai 4 minute, apărarea lui Chelsea a cedat din nou, Rodrigo marcând cu capul în urma unei faze fixe. Chelsea nu și-a revenit nici în partea secundă, iar Leeds a mai marcat o dată, prin Jack Harrison, în minutul 69. Ca dezastrul să fie complet, Koulibaly a fost eliminat în minutul 89 pentru cumulul de cartonașe galbene și va lipsi la meciul cu Leicester din runda viitoare.
Citește și:

Thomas Tuchel, dezamăgit de jucători, după eșecul usturător de la Leeds

La finalul partidei, Thomas Tuchel s-a arătat dezamăgit de echipa sa și nu a ezitat să-i taxeze pe Mendy, care a greșit flagrant la primul gol, și pe Koulibaly, care a fost eliminat.
"Nu sunt șocat. Analizez meciul. Am făcut prea multe lucruri diferite care ne-au costat șansa de a ne crea mai multe ocazii. Pentru mine, problema este că nu am fost peste tot pe teren. Cu mingea nu am fost suficient de buni. Fără minge am fost bine. Cred că este mai mult vina noastră pentru înfrângere decât meritul lor.
Din păcate, un autogol a contat în povestea meciului de azi. Mendy se cunoaște pe sine. La astfel de greșeli, nu trebuie să vorbim prea mult. A fost o mare greșeală într-un moment crucial al meciului. Nu ajută să mai discutăm și el este cel mai dezamăgit.", a spus Tuchel la conferința de presă.
"Nu putem fi frustrați în meciurile din Premier League. Ar trebui să fie o bucurie pură să joci într-o atmosferă ca aceasta.", a completat germanul referitor la eliminarea lui Koulibaly, care a văzut două galbene stupide: unul pentru o ceartă, în minutul 9, iar altul pentru o ținere, în minutul 89, când soarta meciului era decisă.
În urma eșecului de azi, Chelsea rămâne cu 4 puncte în clasament. Londonezii au câștigat în deschiderea sezonului pe terenul lui Everton (1-0) și apoi au remizat acasă cu Tottenham, un meci în care au fost mai buni. Golul egalizator marcat de Spurs în prelungiri se pare că a lăsat urme adânci în moralul celor de la Chelsea, care astăzi au făcut unul dintre cele mai slabe meciuri din era Tuchel. De altfel, de când germanul a ajuns pe bancă, s-a mai întâmplat numai de două ori ca Chelsea să piardă la 3 goluri diferență: 2-5 cu West Brom și 1-4 cu Brentford.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo