Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Top 6 a murit, trăiască Top 7 în Premier League. 2022 a adus creșterea dorită la Newcastle și chiar mai mult de atât

Ion Alexandru

Actualizat 24/10/2022 la 18:36 GMT+3

Premier League este un campionat în care pot exista surprize, dar doar pentru puțin timp. Newcastle a reușit, însă, să sparga blocata Top 6 în 2022 și Eddie Howe dovedește că patronii saudiți au avut dreptate în ianar trecută când l-au instalat deși avea și alte variante cu PR mai bun.

Callum Wilson celebrates with Miguel Almiron of Newcastle United after scoring their team's first goalduring the Premier League match between Tottenham Hotspur and Newcastle United at Tottenham Hotspur Stadium on October 23, 2022 in London, England.

Credit imagine: Getty Images

În Premier League se naște o nouă forță! La un an de preluarea de către cea mai bogată familie din fotbalul mondial, Newcastle arată din ce în ce mai bine. Investițiile au fost moderate, iar sumele de transfer nu au fost megalomanice. Cea mai importantă mutare a fost, de departe, numirea lui Eddie Howe, pe 7 noiembrie 2021. Echipa care se apăra și reușea să marcheze doar pe contraatac în era Bruce/Ashley s-a transformat miraculos într-o formație care ține mult la posesie și se duce peste adversar indiferent de nume. 3-3 cu Manchester City după ce a condus cu 3-1 și victoria spectaculoasă cu 2-1 care a încheiat seria de succese obținute de Conte pe Totenham Stadium arată nivelul creșterii organice sub conducerea lui Eddie Howe.
Joelinton of Newcastle United FC (7) waves to fans during the Premier League match between Tottenham Hotspur and Newcastle United at Tottenham Hotspur Stadium on October 23, 2022 in London, England.
Newcastle a investit în transferuri cu cap, chiar dacă suma totală este foarte mare, 236 de milioane de euro. Este și un motiv bun pentru această avalanșă de transferuri. Lotul din era Bruce era construit pentru stil de joc total diferit față de ce își dorește acum Howe la Newcastle. Bruno Guimaraes, Trippier, Isak, Botman, Burn sau Nick Pope au devenit oameni importanți într-o echipă care se baza prea mult pe Saint-Maximin și Callum Wilson. Un alt punct important ar revitalizării lui Newcastle este reprofilarea lui Joelinton, care muncește foarte mult pentru echipă. Howe și-a dat seamă cât de important este ca tranzițiile de la mijlocul terenului să aibă un șef. Bruno Guimaraes a dinamizat jocul echipei din nordul Angliei și a reușit să coordoneze remarcabil jocul defensiv. În primele 12 etape, Newcastle a încasat doar 10 goluri. Nicio echipă din Premier League nu a fost la fel de eficientă în apărare! Arsenal, Manchester City și Chelsea au luat câte 11 goluri în primele 11 meciuri.
Parcursul lui Newcastle din 2022 este cu atât mai remarcabil cu cât a obținut mai multe puncte decât Chelsea sau Manchester United până acum.
Clasamentul din acest an al echipelor din Premier League este condus, evident, de către campioana sezonului precedent Manchester City. Deși a avut un început de sezon ezitant, Liverpool are cu doar 2 puncte mai puțin decât rivala de pe Etihad.

Arsenal, revenire spectaculoasă în acest sezon

Arsenal este revelația sezonului în Premier League. Mikel Arteta a făcut câteva implanturi excelente în vară și Arsenal a reușit un start lansat de stagiune. Londonezii sunt pe primul loc în Anglia, cu două puncte peste Manchester City, chiar dacă în ultima etapă au făcut doar 1-1 pe terenul lui Southampton. Arsenal a câștigat 9 din primele 10 meciuri ale campionatului și o statistică spune că 4 din ultimele 5 echipe care au început la fel de bine sezonul au reușit să ia titlul.
Citește și:
Arteta a reușit să construiască o echipă agresivă și care își impune jocul. Problema din sezonul precedent, în care a pierdut mai toate meciurile cu echipele din Top 6, nu a dispărut, dar "tunarii" muncesc mult pentru a schimba acest lucru. Atitudinea arătată pe Old Trafford, chiar dacă Manchester United s-a impus cu 2-1, le dă mari speranțe fanilor. Arsenal a terminat în afara locurilor de Champions League (top 4 în Premier League) în ultimii 6 ani.
Turneele ATP 500 de la Viena și Basel se văd în săptămâna 24-30 octombrie 2022 în direct pe Eurosport 2, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo