Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Varianta Southgate a căzut! 9 nume pentru banca tehnică a lui Manchester United

Cristian Mihală

Publicat 23/03/2024 la 16:47 GMT+2

Sir Jim Ratcliffe, noul propietar al lui Manchester United, tatonează 9 variante pentru înlocuirea lui Ten Hag. "Diavolii" nu au acces la un manager world-class, dar speră să găsească tehnicianul care să redea strălucirea echipei.

Southgate és Rashford akár Manchesterben is együtt dolgozhat

Credit imagine: AFP

Zinedine Zidane a fost mult timp marele pariu al lui Manchester United în ultimii ani, dar francezul a refuzat în mai multe rânduri oportunităţile de a veni să lucreze în cel mai puternic campionat al lumii, explicând că bariera limbii e o problemă.
În ultimele săptămâni, s-a scris intens că Jim Ratcliffe e dispus să facă tot ce e omeneşte posibil pentru a-l aduce la club, după Euro, pe Gareth Southgate, dar selecţionerul Angliei a respins categoric această variantă.
Un lucru e clar, însă: Ten Hag nu mai are deloc susţinerea patronilor clubului şi olandezul va pleca chiar şi în condiţiile în care United ar urma să prindă, in-extremis, un loc de Liga Campionilor.
Potrivit ESPN, în prezent miliardarul care se află la cârma grupării de pe Old Trafford studiază mai multe variante, nu mai puţin de 9 antrenori fiind luaţi în calcul pentru preluarea echipei de la fostul antrenor al lui Ajax.

9 nume pentru înlocuirea lui Ten Hag, la Manchester United

Primii doi pe listă sunt doi manageri care au convins la Brighton. Graham Potter a dus "pescăruşii" către cea mai bună perioadă a existenţei lor, dar apoi, când Chelsea i-a oferit şansa să treacă la următorul nivel, a dezamăgit. Chiar şi aşa, Potter e văzut un tehnician care se potriveşte mănuşă stilului lui United şi i s-ar putea oferi o nouă şansă. Al doilea pe lista "diavolilor" este, potrivit sursei citate, chiar antrenorul actual al lui Brighton, De Zerbi. Guardiola îl vedea pe fostul jucător al lui CFR drept un posibil urmaş al său pe banca lui City, dar italianul va primi mult mai repede ocazia să antreneze o echipă mare. Pentru că, dacă negocierile cu United nu se finalizează, De Zerbi e pe lista mai multor cluburi importante din Europa.
Thomas Frank (Brentford), Thomas Tuchel (Bayern, dar germanul se va despărţi de bavarezi la finalul sezonului şi Julen Lopetegui (Wolves) completează lista favoriţilor lui Ratcliffe pentru poziţia de manager al lui United.
Ratcliffe şi oamenii lui de încredere studiază şi alte 4 variante de top - Zinedine Zidane, Julian Nagelsmann, Ange Postecoglou şi Ruben Amorim -, dar, potrivit sursei citate, niciunul dintre aceştia nu a dat un feedback pozitiv în momentul în care United e deschis negocierile. Ca atare, e greu de crezut că vreunul dintre cei 4 vor ajunge în vară pe Teatrul Viselor, dar oamenii cu bani de la Manchester nu au renunţat încă la discuţiile cu ei.
Nu am vorbit şi nici nu o să vorbesc cu cineva de la United despre posibilitatea de a merge acolo. Eu sunt selecţionerul Angliei şi vreau să rămân în această poziţie, iar United are antrenor. E un subiect care nu mă interesează, toată energia mea se îndreaptă spre un singur lucru: să câştig Campionatul European | Gareth Southgate.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo