Arne Slot, vot de încredere din partea unei legende olandeze: "Liverpool a luat o decizie bună"

Arne Slot a devenit de pe 1 iunie noul antrenor al lui Liverpool, olandezul venind pe Anfield în locul lui Jurgen Klopp. Tehnicianul batav are un gol imens de umplut, însă Louis van Gaal este de părere că echipa din Albion a luat decizia bună în ceea ce privește aducerea sa în vestiar.

Arne Slot, nuovo allenatore del Liverpool

Credit imagine: Getty Images

Arne Slot o va pregăti pe Liverpool începând cu noul sezon, în ceea ce se anunță o nouă eră pe Anfield. După nouă ani în care Jurgen Klopp a fost la cârma echipei din Merseyside, conducerea clubului a decis să îl aducă pe antrenorul olandez care a a cucerit titlul și Cupa alături de Feyenoord.
Cum este de așteptat, Slot va avea un gol imens de umplut atât pe banca englezilor, cât și în inimile suporterilor "cormoranilor". În ciuda presiunii imense care se află pe umerii sale, fostul manager de la Feyenoord a primit un vot de încredere din partea unei legende din Olanda, și anume Louis van Gaal.
Fostul tehnician al lui Ajax, Man. United sau Olanda este de părere că oficialii clubului de pe Anfield au luat decizia bună și a vorbit la superlativ despre Slot.
"E vorba de un loc extrem de important, pentru că Jurgen Klopp și-a făcut treaba fantastic. Deci, el este succesorul și este mereu dificil, dar el e un antrenor bun din punct de vedere tehnic.
Cred că la momentul actual e cel mai bun antrenor tehnic din Olanda. Era liber de contract, așa că sunt de părere că Liverpool a luat o decizie foarte bună", a spus actualul consultant al lui Ajax, potrivit Daily Mail.
Citește și:

CEI TREI JUCĂTORI PE CARE ARNE SLOT ÎI TRANSFERĂ PENTRU A SCHIMBA FAŢA LUI LIVERPOOL

Primul post vizat e centrul apărării, acolo unde Joel Matip a plecat deja, fiind la final de contract, în timp ce Van Dijk intră în ultimele 12 luni ale înţelegerii. Conform presei din Anglia, Arne Slot îl vrea cu orice preţ pe Willian Pacho, un fundaş central de 22 de ani, care impresionează prin pasele date. Ecuadorianul de la Frankfurt a fost lider în acest sezon la capitolul pase date în ultima treime de către un apărător (168) şi are marjă mare de creştere, judecând după vârsta sa.
Al doilea jucător pe care Slot îl vrea pe Anfield este Orkun Kokcu, fost jucător al său la Feynoord. Între timp, turcul de 23 de ani a ajuns la Benfica, dar olandezul visează la o reuniune cu fotbalistul turc. Sub comanda lui Arne, la formaţia din Rotterdam, Orkun a avut cifre fantastice: 32 de goluri şi 27 de assisturi, în 175 de meciuri. El e un play-maker care aduce multă calitate la mijloc, un post unde e nevoie de întăriri după ce Liverpool s-a despărţit de Thiago Alcantara.
În sfârşit, al 3-lea pariu al noului antrenor al "cormoranilor" e Mohammed Kudus, pe care de asemenea Slot îl ştie foarte bine, de când acesta evolua pentru Ajax şi îi era adversar. Autor al unuia dintre golurile sezonului pe terenul lui City, în ultima etapă, fotbalistul lui West Ham e plin de tupeu, atât în joc, cât şi în vestiar, înainte de Mondialul din Qatar afirmând că e mai bun decât Neymar.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo