Ole Gunnar Solskjaer poate reveni în antrenorat după aproape 3 ani. Discută cu un club din Premier League
Publicat 08/06/2024 la 17:36 GMT+3
Ole Gunnar Solskjaer, tehnicianul care a pregătit-o pe Manchester United aproximativ trei ani, poate reveni în lumea antrenoratului după o absență de 31 de luni de pe banca vreunei echipe. Norvegianul discută cu un club din Premier League care în prezent nu mai are manager.
Ole Gunnar Solskjaer
Credit imagine: Getty Images
Ole Gunnar Solskjaer își poate face din nou apariția pe banca unui club după aproape trei ani de când s-a despărțit de Manchester United. Din noiembrie 2021, norvegianul a fost absent din universul antrenoratului, însă a rămas în continuare conectat cu fotbalul.
Din 2023, Solskjaer a acceptat provocarea de a deveni observator tehnic pentru UEFA, funcție ce l-a pus în postura de a oferi rapoarte de la diverse meciuri din Liga Campionilor la care a luat parte. Totuși, fostul jucător al lui United a fost asociat în ultima jumătate de an cu eventuale reveniri în antrenorat, însă niciuna nu s-a concretizat.
Solskjaer a fost dorit de echipa națională a Irlandei de Nord, însă fostul antrenor de 51 de ani nu și-a dorit această mutare. De asemenea, au existat zvonuri privind o posibilă venire a norvegianului la Besiktas, însă și de această dată totul a picat.
Citește și:
- BELGIENII "NE RÂD ÎN FAȚĂ", DUPĂ REMIZA CU LIECHTENSTEIN: "CATASTROFAL... ÎNCERCĂRI DISPERATE"
- LIVEBLOG CAMPIONATUL EUROPEAN 2024 | TOATE LOTURILE FINALE ALE ECHIPELOR CARE VOR JUCA ÎN GERMANIA
solskjaer poate reveni în antrenorat chiar în premier league
Acum, Solskjaer pare din nou aproape de a se întoarce pe bancă, anunț făcut de cei de la Daily Mail. Potrivit jurnaliștilor englezi, norvegianul este în discuții cu Leicester, formație care este în căutare de antrenor înaintea noului sezon.
"Vulpile" s-au despărțit de managerul care le-a ajutat să promoveze în Premier League la un singur an distanță de la retrogradare, Enzo Maresca. Italianul a semnat cu Chelsea, echipă care își dorește o "revoluție" în urma ultimelor sezoane care nu au fost la nivelul așteptărilor.
Dacă ar accepta oferta celor de la Leicester, Solskajer s-ar întoarce din nou în fotbal chiar din locul în care a plecat, Anglia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo