Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Brighton - Tottenham 4-2 | Londonezii au suferit un duș rece, după 3 victorii consecutive în Premier League

Nicu Savin

Publicat 28/12/2023 la 23:32 GMT+2

Brighton s-a impus cu 4-2 în fața lui Tottenham, într-un meci contând pentru etapa a 19-a din Premier League. Echipa lui De Zerbi a profitat din plin de problemele de lot ale adversarei și s-a impus fără emoții, punând capăt seriei de 3 meciuri fără victorie în campionat.

Jack Hinshelwood of Brighton & Hove Albion celebrates after scoring their team's first goal with teammates during the Premier League match between Brighton & Hove Albion and Tottenham Hotspur at American Express Community Stadium on December 28, 2023 in B

Credit imagine: Getty Images

Tottenham era pe val înaintea deplasării de la Brighton, după 3 victorii consecutive în Premier League, cu Newcastle, Forest și Everton. Londonezii aveau motive să spere într-un nou succes, deoarece echipa lui De Zerbi era într-o oarecare criză, adunând numai două puncte în ultimele 3 etape.
Totuși, problemele mari de lot ale celor de la Spurs și-au spus cuvântul. Brighton s-a instalat încă de la început în jumătatea adversă de teren și, după o ocazie mare a lui Wellbeck, gazdeleau deschis scorul în minutul 11, prin tânărul Jack Hinshelwood, aflat la a 2-a reușită a carierei în Premier League.
"Pescărușii" au continuat să atace, iar în minutul 23 Kulusevski l-a tras evident de tricou pe Wellbeck în careu și centralul a dictat penalty, după consultarea reluărilor. Joao Pedro a executat cu siguranță și era deja 2-0.
Tottenham s-a aruncat în atac, dar a avut în Richarloson un jucător înconjurat de ghinion. În prelungirile primei părți, brazilianul a șutat în bară, iar în în prima jumătate a reprizei secunde a marcat de două ori, dar ambele reușite au fost anulate pentru off-side.

Brighton - Tottenham 4-2 | Londonezii și-au salvat onoarea pe final, dar nu au putut evita eșecul

Soarta meciului a fost tranșată în mare în minutul 63. Milner i-a pasat din corner lui Pervis Estupinan, iar ecuadorianul a prins un șut fabulos, aproape de vinclu, la care Vicario nu a avut ce face.
Tottenham a clacat complet după primirea celui de-al 3-lea gol și dezastrul a continuat. În minutul 76, Lo Celso a intrat imprudent asupra lui Ferguson și Brighton a primit din nou penalty. Același Joao Pedro a executat și a făcut-o perfect, ducând scorul la 4-0.
"Pescărușii" au lăsat-o mai moale pe final de meci, iar londonezii au redus din diferență prin Lo Celso, în minutul 81. La 5 minute distanță, Ben Davies a marcat și el și a readus o umbră de speranță pentru echipa sa, dar nu a fost loc de o revenire de poveste.
S-a terminat 4-2, iar Brighton a urcat pe locul 8, peste Newcastle. În schimb, Spurs a ratat șansa de a reveni în top 4 și rămâne pe poziția a 5-a. În ultimul meci al anului, echipa lui Postecoglou va primi vizita celor de la Bournemouth. Brighton nu va mai juca în 2023, următorul meci al echipei lui De Zerbi fiind programat pe 2 ianuarie, în deplasare cu West Ham.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo