Gabriel Jesus are ocazia de a face istorie! Niciodată nu s-a mai întâmplat asta în Premier League

Gabriel Jesus ar putea stabili un record destul de ciudat în Premier League. Dacă va marca în meciul din această seară cu Luton, brazilianul care azi a împlinit 27 de ani va deveni primul jucător care marchează de ziua sa în Premier League pentru două echipe diferite.

Gabriel Jesus

Credit imagine: Getty Images

Gabriel Jesus va fi cel mai probabil titular în partida dintre Arsenal și Luton din această seară. "Tunarii" au ocazia să revină pe primul loc în Premier League, cel puțin până joi seara, și în mod normal ar trebui să ia cele 3 puncte, pentru că întâlnesc una dintre echipele modeste ale campionatului.
Arsenal are cel mai bun atac din Premier League și nu ar fi exclus să obțină o victorie la scor, mai ales că Luton propune un joc ofensiv. Cel mai probabil, Gabriel Jesus va începe ca titular duelul de pe Emirates, iar dacă va reuși să marcheze va stabili un record pentru campionatul englez.
Atacantul a împlinit azi 27 de ani și și-ar putea face cel mai frumos cadou dacă va înscrie. El și-a mai sărbătorit o dată ziua de naștere cu un gol marcat în poarta lui Leicester, pe vremea când evolua la Manchester City. Conform Sport Bible, dacă va înscrie contra lui Luton, Jesus va deveni primul jucător din istoria Premier League care marcheză de ziua lui, pentru două echipe diferite.
Gabriel Jesus este la al doilea sezon în tricoul lui Arsenal, el ajungând pe Emirates în vara lui 2022, în schimbul a 52 de milioane de €. Chiar dacă s-a confruntat cu serioase probleme medicale în ultima vreme, brazilianul a adunat 27 de meciuri în acest sezon, în toate competițiile, marcând 8 goluri și reușind 5 assist-uri.

Arsenal, în luptă cu Liverpool și City pentru titlul din Premier League

După remiza de pe Etihad de săptămâna trecută, Arsenal a coborât sub Liverpool în clasament, dar diferența de două puncte nu ar trebui să însemne neapărat foarte mult. Problema e că Arsenal e implicată și în Champions League, unde o așteaptă o dublă teribilă cu Bayern Munchen, astfel că rămâne de văzut cât de proaspeți vor fi jucătorii formației din capitala Angliei. În plus, în ultimele 8 etape, Arsenal le va mai întâlni pe Villa, Chelsea, Tottenham și United, formații care cu siguranță vor pune probleme.
Nici City nu poate fi scoasă sub nicio formă din calculele pentru titlul, dar Liverpool pare favorită. Formația lui Klopp nu are bătăi de cap cu UCL, jucătorii de pe Anfield putând să se păstreze mult mai proaspeţi pentru campionat. Evident, "cormoranii" sunt printre marii favoriţi la câştigarea Europa League, dar această competiţie nu are aceeaşi miză ca Liga Campionilor şi cu siguranţă tehnicianul german va odihni unii titulari în Europa. "The Reds" au, pe hârtie, un program abordabil și în acest moment și-au recuperat mulți dintre titulari, ceea ce reprezintă un plus imens.
Un alt argument în favoarea lui Salah&Co ține de "efectul Klopp". Germanul a anunțat că e la ultimul său sezon pe Anfield, astfel că s-a creat o emulație fantastică, jucătorii evoluând în fiecare partidă la 100%, dorind să îi facă un cadou superb unuia dintre cei mai influenți manageri din istoria lui Liverpool. În egală măsură, plecarea lui Klopp a creat o unitate și mai mare între fani și jucători, suporterii "cormoranilor" oferindu-le un avantaj enorm fotbaliștilor în meciurile de pe teren propriu. De altfel, Liverpool a pierdut acasă un singur meci din ultimele 57 disputate (43 de victorii, 13 egaluri). Pe Anfield vor mai sosi până la finalul sezonului Sheffield United, Palace, Tottenham și Wolves și e greu de crezut că băieții lui Klopp nu vor obține punctaj maxim din aceste partide.
Programul candidatelor la titlu în Premier League
Liverpool (67 de puncte)
Arsenal (65 de puncte)
Manchester City (64 de puncte)
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo