Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Jurgen Klopp, elogiat de Diego Simeone! Mesajul transmis după ce neamțul a decis să plece de la Liverpool

Dani Morar

Actualizat 27/01/2024 la 20:41 GMT+2

Jurgen Klopp va pleca de la Liverpool la finalul acestui sezon, după ce antrenorul și clubul au ajuns la un acord în acest sens. Diego Simeone a fost întrebat despre situația de pe Anfield și a avut doar cuvinte de laudă la adresa tehnicianului cu care s-a duelat în Champions League.

Diego Simeone și Jurgen Klopp

Credit imagine: Getty Images

Jurgen Klopp nu va mai fi antrenorul lui Liverpool începând din vară, după ce a decis să își ia un an liber pentru a putea trece peste oboseala acumulată în ultimii ani. Antrenorul și-a explicat decizia și va părăsi Anfield în glorie, după ce a adus primul titlu după 30 de ani.
Diego Simeone a fost chestionat cu privire la subiect, iar argentinianul l-a elogiat pe neamț. Tehnicianul lui Atletico l-a numit pe Klopp drept un om "prețios pentru fotbal" și spune că înțelege pe deplin decizia sa.
"Este dificil să explici ceea ce simte cealaltă persoană. Este un sentiment de înțeles și de respectat. Este un antrenor grozav, a făcut o treabă excelentă pentru Liverpool. A alcătuit o echipă grozavă și în acest sezon, iar toate acestea îl fac să fie de respectat.
Munca nu este ușoară, este grea. Pare ușor să câștigi, să câștigi și să câștigi, dar nu este. Te stresează. A simțit că e momentul, a spus-o la timp și sper să îi meargă bine. Este un om prețios pentru fotbal și a arătat ce antrenor bun este!", a declarat Diego Simeone, citat de Marca.

Pep Guardiola a comentat plecarea lui Klopp de la Liverpool

După victoria cu 1-0 de pe terenul lui Tottenham, din FA Cup, marele rival al germanului, Pep Guardiola a fost rugat să comenteze știrea zilei în fotbalul mondial.
"Îmi va lipsi, dar fără el voi dormi puțin mai bine cu o noapte înainte de partidele cu Liverpool", a glumit Pep, pentru ca apoi să vorbească la superlativ de tehnicianul german: "Jurgen e cel mai mare rival pe care l-am avut în viața mea. Desigur, îi doresc tot binele din lume. Se va întoarce în Premier League, chiar dacă a zis că nu o să o facă. Poate că nu pe termen scurt, dar în maximum 10 ani va fi din nou aici. Fotbalul are nevoie de personalitatea lui și de antrenori ca el. Din fericire, la anul nu vom mai fi rivali, astfel că vom merge să cinăm împreună".
Întrebat dacă el are în plan să îi urmeze exemplul germanului, în contextul în care jobul de pe banca lui Manchester City e la fel de epuizant, catalanul a spus: "Eu sunt bine, mulțumesc, mai rămân aici încă un an. Poate chiar o să prelungesc".
Klopp și Guardiola dețin, pe lângă numeroasele trofee obținute cu echipele lor, cele mai lungi 5 serii de partide la rând câștigate în istoria Premier League.
Jurgen Klopp a ajuns la Liverpool în 2015 și a devenit unul dintre cei mai de succes antrenori din istoria clubului. Sub conducerea germanului, "cormoranii" au cucerit primul titlu în Anglia, după o pauză de 30 de ani (2019-2020), dar și alte trofee importante, printre care și Champions League, în 2019. Cupa Angliei, Cupa Ligii, Supercupa Angliei, Supercupa Europei și Campionatul Mondial al Cluburilor sunt celelalte competiții în care Liverpool a triumfat în ultimii ani cu Klopp la timonă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo