Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Liverpool se reorientează, după accidentarea lui Matip. Fundașul din Germania "țintit" de Jurgen Klopp

Andrei Nicolae

Publicat 09/12/2023 la 11:38 GMT+2

Liverpool a primit recent o "lovitură" dură, după ce Joel Matip a suferit o ruptură de menisc, urmând să rateze întreg sezonul din Premier League. Deși Ibrahima Konate este o soluție foarte bună pentru centrul apărării sale, Jurgen Klopp își dorește să mai aducă un jucător de profil defensiv, chiar din campionatul Germaniei.

Maxence Lacroix

Credit imagine: Getty Images

Liverpool a aflat recent o veste extrem de dură în vederea luptei pentru titlu, deoarece Joel Matip a fost diagnosticat cu o ruptură de menisc, în urma partidei cu Fulham de acum două etape. Fundașul camerunez va lipsi astfel tot sezonul, iar Ibrahima Konate va deveni partenerul din apărare al lui Virgil van Dijk.
Deși a pierdut duelul cu Matip pentru locul de titular, Konate rămâne în continuare un jucător extrem de solid, care îi poate oferi siguranță în apărare lui Jurgen Klopp. Cu toate acestea, antrenorul neamț și-ar dori să își asigure serviciile unui nou jucător, după accidentarea suferită de fotbalistul său.
Potrivit Fichajes, Liverpool a pus ochii pe Maxence Lacroix, fundașul francez de 23 de ani al celor de la Wolfsburg. Jucătorul din Bundesliga a ajuns în Germania în 2020, de la Sochaux, iar acum este unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei care ocupă locul 11.
Citește și:

Lacroix, fundașul dorit de Liverpool după accidentarea lui Matip

Sursa citată menționează că Jurgen Klopp se gândește să îl aducă pe Lacroix din "fereastra" de mercato de iarnă, fiind un admirator al francezului. Contractul jucătorului de 23 de ani expiră însă abia peste 18 luni, iar Liverpool ar fi nevoită să scoată din buzunar aproximativ 35 de milioane de euro pentru o mutare.
Un eventual transfer al lui Lacroix i-ar oferi cu siguranță mai multă siguranță lui Jurgen Klopp, care în acest moment ar trebui să mizeze pe Joe Gomez dacă unul dintre fundașii săi titulari ar avea probleme.
Absenţa lui Matip nu e singura de durată pentru Liverpool, care de mai bine de o lună şi jumătate nu se poate baza pe Andrew Robertson, unul dintre cei mai buni apărători laterali din lume. Din fericire pentru echipa de pe Anfield, scoţianul va reveni cel mai probabil la începutul anului, după ce în octombrie a suferit o intervenţie chirurgicală la umăr. Pe lista indisponibililor pentru "cormorani" mai figurează Alisson şi Diogo Jota, dar ambii vor reveni în următoarele două săptămâni pe gazon.
Pentru Liverpool, care s-a distanţat la 4 puncte de City, urmează deplasarea de la Londra, cu Palace, pentru ca apoi să pregătească derbyurile cu United şi Arsenal (17 şi 23 decembrie, ambele partide au loc pe Anfield).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo