Arsenal, Chelsea și Tottenham, în alertă! Ce clauză de reziliere are starul din Premier League pe care îl vor
Arsenal, Chelsea și Tottenham sunt printre echipele care vor să-l transfere în lunile următoare pe Matheus Cunha, care și-a prelungit recent contractul cu Wolves. Jurnaliștii din Anglia au dezvăluit ce clauză de reziliere are brazilianul în contract, clauză care va putea fi activată la finalul sezonului.
Matheus Cunha
Credit imagine: Getty Images
Matheus Cunha a fost unul dintre cei mai râvniți fotbaliști din Premier League în perioada de mercato din această iarnă. Brazilianul nu a fost, însă, lăsat să plece de către cei de la Wolves.
Mai mult, aceștia i-au oferit un nou contract, iar atacantul de 25 de ani și-a prelungit înțelegerea cu echipa de pe Molineux până în vara anului 2029.
Presa din Anglia a anunțat acum că fotbalistul va putea fi totuși transferat la finalul actualei stagiuni, atunci când îi va putea fi activată o clauză de reziliere introdusă în noul contract cu Wolves.
Astfel, conform jurnaliștilor Daily Mail, cluburile care îl vor vrea din următorul sezon vor trebui să achite circa 74 de milioane de euro în schimbul lui Cunha. Mai mult, englezii au notat că această clauză poate fi activată de orice club, nefiind condiționată, așa cum se întâmplă uneori, de prezența echipei în Champions League.
Matheus Cunha a fost monitorizat în ultimele luni, printre altele, de Arsenal, Chelsea, Tottenham, Aston Villa și Nottingham Forest, echipe care au apreciat forma bună demonstrată de brazilian în tricoul lui Wolves.
Atacantul, cotat la 50 de milioane de euro, a reușit în actualul sezon 11 goluri și 4 pase decisive pentru echipa lui Vitor Pereira în 24 de meciuri, în toate competițiile.
De-a lungul carierei, Matheus Cunha a mai evoluat la FC Sion, RB Leipzig, Hertha BSC și Atletico, iar Wolves l-a transferat de la madrileni, în vara anului 2023, pentru 50 de milioane de euro.
Cunha a fost dorit și de United
În decembrie, presa internațională a anunțat că pe urmele lui Cunha se afla și Manchester United. Conform jurnaliștilor englezi, Ruben Amorim, ajuns pe banca tehnică a echipei în noiembrie, nu avea de gând să piardă vremea și pusese ochii pe mai mulți jucători pe care și-i dorea pe Old Trafford în 2025.
Printre aceștia se număra și Matheus Cunha, lucru dezvăluit pentru Football Insider de Mick Brown, fost scouter de la Manchester United, care a spus că cei de pe Old Trafford au pus ochii pe brazilian în special datorită polivalenței sale, brazilianul putând juca atât ca număr 9, cât și în spatele atacului.
Totuși, mutarea s-a dovedit a fi greu de realizat și, în cele din urmă, United nu a transferat în această perioadă de mercato de la începutul anului decât doi fundași, Patrick Dorgu și Ayden Heaven.
După închiderea ferestrei de mercato, Ruben Amorim a recunoscut că a riscat, dar a spus că nu-și mai dorește să se grăbească în luarea deciziilor cu privire la fotbaliștii de care ar avea nevoie, motiv pentru care și-a asumat riscul de a schimba jocul echipei alături de cei care fac deja parte din lot.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/09/image-b7f09e96-ffcf-4fbd-a1e7-86c9ef483b48-68-310-310.jpeg)