Radu Drăgușin a refuzat două oferte pentru a merge la Fiorentina! I-a spus "NU" clubului unde Jurgen Klopp este director global

Radu Drăgușin nu a reușit să se impună la Tottenham, iar în această vară a decis să schimbe echipa pentru a primi mai multe minute de joc. Fundașul român a fost împrumutat la Fiorentina, însă agentul său a dezvăluit că jucătorul a mai avut oferte din Turcia, dar și de la clubul unde Jurgen Klopp este director global al diviziei de fotbal.

Radu Drăgușin vorbind despre momentul accidentării

Sursa video: Eurosport

Radu Drăgușin va juca din nou în Serie A, după ce a fost cedat de Tottenham la Fiorentina, iar agentul său, Florin Manea, a oferit detalii despre negocierile care au dus la mutarea internaționalului român.
După o experiență de doi ani și jumătate în Premier League, fundașul central revine în campionatul Italiei. În stagiunea 2026-2027, acesta va evolua pentru Fiorentina sub formă de împrumut, iar gruparea viola va fi obligată să îl cumpere definitiv în vara următoare pentru o sumă cuprinsă între 16 și 25 de milioane de euro.
Transferul la formația din Florența nu a fost însă singura opțiune. Înainte ca înțelegerea să fie finalizată, Drăgușin s-a aflat și pe lista unor cluburi din Turcia, dar și în atenția celor de la Leipzig, echipa din grupul Red Bull, unde Jurgen Klopp ocupă funcția de director global al diviziei de fotbal.
"Este un împrumut cu obligație de cumpărare. Așa a fost și la Genoa: mai întâi a fost împrumutat de Juventus, apoi Genoa a fost obligată să-l cumpere. Acum, Fiorentina are obligația de a-l cumpăra în sezonul viitor.
Este făcut așa pentru a muta cheltuiala în sezonul următor și pentru a respecta fair-play-ul financiar. Din câte am înțeles, se fac multe schimbări și vor urma mai multe transferuri.
A mai existat o ofertă din Turcia, dar Radu nu a vrut să meargă acolo. A mai fost și una din Germania, de la Leipzig, club care l-a dorit și în iarnă. Totuși, nu s-a concretizat, totul a rămas la nivel de interes.
El a crescut în Italia, acolo a descoperit fotbalul, este tot ceea ce știe. În decizia pe care am luat-o a contat foarte mult să mergem acolo unde este dorit cel mai mult. Are nevoie de încredere pentru a reveni la forma pe care a avut-o.
Este mult mai bun decât era înainte de accidentare, doar din punct de vedere mental mai are puțin de recuperat. A fost alegerea potrivită. Nu există o presiune uriașă pentru câștigarea campionatului, iar retrogradarea nici nu intră în discuție. Este mediul perfect pentru el", a declarat Manea, la Digi Sport și citat de GSP.

"Drăgușin pleacă cu un gust amar de la Tottenham", spune Florin Manea

Impresarul jucătorului spune că acesta pleacă cu un gust amar din Premier League, dar condițiile din Italia i se potrivesc de minune, astfel că va demonstra de ce e în stare.
"A rămas un gust amar, pentru că nu a fost pus în situația să demonstreze ce poate. Eu cred că s-ar fi impus dacă nu intervenea accidentarea. A stat un an pe margine. Ar fi trebuit să aștepte foarte mult, așa că am preferat să plecăm.
A fost dorința lui să joace în Premier League, a văzut cum este acolo și îi pare rău că nu a reușit să se impună. Totuși, a câștigat Europa League.
Deocamdată nu am discutat dacă și-ar dori să revină în Premier League. Nu are nimic de demonstrat. Ați văzut ce s-a întâmplat și cu Salah sau cu De Bruyne, care au plecat și apoi s-au întors în Anglia.
Dar nu ne-am făcut astfel de planuri. Acum se concentrează pe Italia, pentru că își dorea să revină aici. Chiar vorbeam cu el când ne-am întors «mama, ce mâncare bună, ce cafea»", a mai declarat impresarul.
Fiorentina va începe noul sezon de Serie A într-o deplasare pe terenul celor de la AS Roma, meci programat pe 24 august. Primul meci acasă va avea loc 5 zile mai târziu, în compania celor de la Frosinone.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo